Categoria : carti - Subcategoria : Fratia_inelului
Prolog cu privire la hobbiti
  Aceasta carte se ocupa in mare masura de hobbiti, si din paginile ei cititorul poate afla multe despre caracterul lor si cate ceva din istoria lor. Alte informatii pot fi gasite de asemenea in selectia din Cartea Rosie a Hotarului de la Soare-Apune, care a fost deja publicata sub titlul Hobbitul. Acea poveste isi are originea in capitolele de inceput ale Cartii Rosii, compuse de Bilbo insusi, primul hobbit care a devenit vestit in lumea larga, si intitulate tot de el intr-acolo si din nou inapoi, deoarece relatau despre calatoria lui spre Soare-Rasare si intoarcerea acasa: o aventura care, ulterior, i-a implicat pe toti hobbitii in marile evenimente ale acelui Ev despre care se relateaza in paginile de fata.

 Dar poate ca nu putini sunt cei care vor sa cunoasca inca de la inceput mai multe despre acest popor remarcabil, iar altora se prea poate sa nu le fi cazut in maini prima carte. Pentru asemenea cititori au fost alese aici din povestile hobbitilor cateva insemnari despre cele mai importante aspecte, iar prima aventura este relatata pe scurt. Hobbitii sunt un popor discret, dar foarte vechi, mult mai numeros in vremurile de altadata decat astazi; ei iubesc pacea, linistea si pamantul temeinic lucrat: dintotdeauna le-a placut sa strabata tinuturi bine gospodarite si ingrijite. Nu inteleg acum, dupa cum n-au inteles nici inainte si nici nu le-au placut masinariile mai complicate decat foalele fierariei, moara de apa sau razboiul de mana, desi se pricepeau sa manuiasca uneltele.

Chiar si in zilele de odinioara se fereau de „Semintia Mare", cum ne numesc ei pe noi, dar acum ne evita cu teama si aproape ca nu-i mai poti intalni. Au auzul foarte fin, vederea ascutita si, desi sunt predispusi spre ingrasare si nu se zoresc daca nu e nevoie, sunt sprinteni si iuti in miscari. Inca de la inceput au stapanit arta de a disparea cu repeziciune si pe neauzite atunci cand semintii mai mari ca rasa, pe care nu doresc sa le intalneasca, ajung din intamplare pe meleagurile lor; si aceasta arta au dezvoltat-o intr-atat, incat oamenilor a inceput sa li se para curata vrajitorie.


Dar, in realitate, hobbitii n-au deprins niciodata nici un fel de magie si dibacia lor de a disparea se datoreaza numai si numai unei indemanari deosebite pe care ereditatea si practica, precum si o prietenie intima cu pamantul, au facut-o sa nu poata fi nicicum imitata de rase mai mari si mai nepricepute. Caci ei sunt o semintie mica, mai mica decat a gnomilor: adica mai putin vanosi si indesati, chiar daca nu sunt cu mult mai scunzi, inaltimea lor e variabila, intre doua si patru picioare, dupa masuratoarea noastra. Acum arareori mai ating trei picioare in inaltime, dar asta pentru ca s-au micit ei, asa se zice, caci in zilele de odinioara erau mult mai inalti.

 Dupa cum scrie in Cartea Rosie, Bandobras Took (poreclit Raget de Taur), fiul lui Isengrim al Doilea, avea patru picioare si jumatate in inaltime si putea calari un cal. A fost depasit, spun toate documentele hobbitilor, doar de doua personaje vestite in vechime; dar aceasta ciudata poveste va fi lamurita in cartea de fata. Cat despre hobbitii din Comitat, despre care va fi vorba in istorisirile ce urmeaza, erau un popor vesel in vremurile lor de pace si prosperitate. Se imbracau in culori vii, placandu-le in mod deosebit galbenul si verdele; incaltari, insa, purtau arareori, pentru ca talpile le erau acoperite cu o piele intarita, iar labele invelite cu par des si carliontat, asemanator celui de pe cap, care adeseori era castaniu.

Astfel, singura meserie cu care se indeletniceau prea putin era aceea a cizmariei; cu toate acestea, aveau degete lungi si pricepute si puteau sa faca o multime de alte lucruri utile si minunate. Chipurile lor erau, de regula, blajine mai degraba decat frumoase, latarete, cu ochi stralucitori, obraji imbujorati si guri deprinse sa rada, sa manance si sa bea. Si cu adevarat radeau, mancau si beau adesea si din toata inima, placandu-le oricand o gluma buna si sa manance de sase ori pe zi (atunci cand li se oferea ocazia). Ospitalieri, incantati de petreceri si de cadouri pe care le imparteau cu darnicie si le primeau cu nerabdare.






Lasa un comentariu
Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
Print | trimite prin yahoo messenger | add to del icio us | add to furl | add to google | |
Articole din aceeasi categorie :
Da,sunt elfi,spuse Frodo.Uneori pot fi Intalniti in Capatul Impadurit.Nu traiesc in Comitat, dar migreaza incoace primavara si toamna Elfii din Capatul Impadurit   | Ce jar in vatra purpurie! Un cantec   | Ah, mai bine il asteptam pe Gandalf, murmura Frodo Sa vina Gandalf   | Dorinta de a scoate Inelul din buzunar deveni atat de coplesitoare,incat incepu sa-si miste incet mana Frodo controlat de inel   | Drumul duce-n jos la vale Drumul   | Am auzit de tot felul de lucruri ciudate prin partea asta de lume Ce urmeaza   | acum se gaseau in Tara Tuc si, cotind spre sud-est, se indreptara spre tinutul Dealului Verde Tara Tuc   | Se auzira pasi departandu-se in josul Magurii Pasi   | A doua zi dimineata incarcara intr-o caruta restul de bagaje Plecare   | Tine-te de planul tau,insa ai grija mai mult decat oricand, mai ales de Inel Sfat   | Intr-o seara de vara,o veste uluitoare umplu hanurile Manunchiul de iedera si Dragonul Verde Seara de vara   | Trebuie sa plecati fara zarva si cat mai curand, ii sfatui Gandalf Cartea 1.III.Al treilea nu e de prisos   | Hai inauntru!striga el si, intinzand bratele amandoua,il salta pe inmarmuritul Sam Gandalf izbucneste   | Acum insa ar insemna sa pornesc in pribegie,sa fug dintr-o primejdie in alta primejdie, tragandu-le dupa mine Primejdia   | Sa gasesti Haul de la Capatul Lumii in strafundurile Muntelui de Foc,Orodruin,si acolo sa arunci Inelul Calea   | Multi din cei care traiesc merita sa moara,si unii dintre cei ce mor merita sa traiasca Moartea   | Aragorn, cel mai mare calator si vanator din evul acesta al lumii Aragorn   | Dorul dupa Inel s-a dovedit mai puternic decat teama lui de orci sau chiar de lumina Trecutul lui Bilbo   | Bilbo,iar nu faurarul,era cel menit a gasi Inelul Soarta inelului   | Din pacate,prea adevarat, consimti Gandalf.Dar mai era ceva la mijloc,cred eu,ce inca nu vezi Frodo si Gandalf   | Avea un prieten,Deagol, de aceeasi fire cu el,cu ochi mai ageri,dar nu la fel de iute si de vanjos Deagol   | Inelul,al lui este,si mare parte din puterea lui de odinioara a lasat-o sa treaca in el Inelul   | Literele sunt elfice, dintr-un alfabet stravechi,dar limba este aceea vorbita in Mordor Literele elfice   | El a avut Inelul asupra sa multi ani la rand si l-a folosit.Prin urmare s-ar putea sa treaca ceva timp pana va scapa de sub puterea lui Puterea inelului   | A gandit ca meritul era doar al lui si era foarte mandru Bilbo si inelul   | Gandalf se gandea la o alta primavara,in urma cu optzeci de ani Vrajitorul ganditor   | Dintre toate legendele pe care le auzise in anii copilariei lui,cel mai mult il tulburasera franturi de basme despre elfi Elfii   | cincizeci era o cifra pe care o considera intr-un fel semnificativa(sau de rau augur) 50 de ani   | Barfele nu s-au stins in noua zile,si nici in nouazeci si noua Cartea 1.II.Umbra trecutului   | Aaa,nu pe aceea pe care le-a spus-o gnomilor si a pus-o in carte,zise Frodo Povestea adevarata   |
Comentarii (0) :
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol.