|
Dependenta - Odihna in Hristos
DEPENDENŢA – ODIHNA ÎN HRISTOS
Un ultim aspect al actului de a bea din izvorul lui Hristos este dependenţa – odihna în Hristos. Acesta este un mare adevăr. Este un adevăr despre care am citit puţin, în facultate, dar nu l-am înţeles. Dar ce adevăr! Să ne întoarcem la text. Ne învaţă, că dacă însetează cineva, să continue să vină la Hristos şi să continue să bea. În Ioan 7:38, Isus accentuează, “Cel ce crede în Mine”. Verbul este un participiu prezent; adică, “cel care continuă să creadă în Mine”. Ce implică acest lucru? Pasajul din Ioan 15, marele pasaj care vorbeşte despre rămânerea în Hristos şi despre aducerea de roadă, este un pasaj care ne poate ajuta. În versetele 4 şi 5, Isus spune, “Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” O mlădiţă tăiată din viţă nu va aduce multă roadă. Dar când mlădiţa e legată de viţă, unde se vede roada? Pe mlădiţă. Ce face mlădiţa pentru a putea aduce roadă? Pur şi simplu, se odihneşte în puterea viţei. Eu cred că acesta este conceptul de dependenţă; un alt cuvânt pentru dependenţă este credinţă.
Cred de asemenea că suntem foarte derutaţi în legătură cu termenii încredere şi credinţă, încât neglijăm ceea ce este important. Ceea ce este important este dependenţa, nu doar cunoştinţa. Este dependenţa – dependenţa adevărată. Obiectul credinţei, aşa cum este afirmat în acest pasaj, este Domnul Isus Hristos: “Cel ce crede în Mine”. El este cel atot-suficient. El este cel credincios. Evrei 10:23 afirmă, “Căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”. Deci, depinde de El, acţionează în dependenţă, trăieşte în dependenţă de El. Aceasta este important. Multe lucruri se pot spune pentru a dovedi această idee din Biblie, dar credinţa este dependenţa de realitatea adevărului nevăzut, în urma unei convingeri interioare (pe care o poţi avea dacă se bazează pe o afirmaţie din Cuvântul lui Dumnezeu). Experienţa lui Duncan Campbell, de pe Insula Bernuck demonstrează, în mod clar, credinţa adevărată – dependenţa de realitatea unui adevăr nevăzut. Este vorba de o odihnă constantă în Hristos şi doar în el – pentru putere, biruinţă, pentru orice. Nu este vorba doar de o înţelegere teoretică. Cred că m-am confruntat cu un astfel de lucru destul de mult timp, dar nu are nici un sens. Este vorba despre a înţelege persoana lui Hristos, puterea, prezenţa, şi promisiunile Lui. Cu alte cuvinte, este vorba despre a înţelege cine este El şi ce a spus El, şi despre a aplica aceste lucruri, depre a depinde de ele, despre a trăi în dependenţă. Într-o biografie a lui Hudson Tylor, Harriet Beecher Stowe se referă la o expresie care a reprezentat o mare binecuvântare pentru Tylor: “să te uiţi la El mereu (să depinzi) pentru har (ajutor supranatural)”9.
Unii au clasificat acest concept al dependenţei ca fiind foarte profund. Dar, de fapt, nu este mai profund decât conceptul despre mântuire. Ce este mântuirea? Este recunoaşterea simplă a faptului că păcătuim împotriva lui Dumnezeu, şi că ne îndreptăm spre judecata iadului. Hristos e singura noastră speranţă; El a plătit preţul. El este Mântuitorul. El a înviat. Noi nu ne putem mântui singuri, nu ne putem ajuta pe noi înşine să ne uităm la El. Aceasta este dependenţă, credinţă, mântuire. Când păcătosul spune, “Ajutor”, avem de-a face cu dependenţă, acest lucru înseamnă să privim la El. Este acelaşi concept; ceea ce diferă este scopul. Dependenţa se aplică în orice situaţie a vieţii de Creştin. Dacă un copil poate fi mântuit, şi, bine-nţeles, ştim că acest lucru este adevărat, atunci acest concept nu este aşa de profund. Dar noi l-am clasificat aşa, pentru a putea găsi scuze în ceea ce ne priveşte, să nu trăim în dependenţă. Dar, dacă eşti mântuit, atunci te poţi uita la Hristos să te călăuzească, să-ţi de biruinţă, şi pentru putere. Avem o mare nevoie de să facem acest lucru. Să înţelegi poziţia ta în Hristos şi, apoi, să aplici această realitate în viaţa de zi cu zi. Când Hudson Tylor avea treizeci de ani, Dumnezeu îl folosea din plin chiar şi atunci. Totuşi, a existat un moment în viaţa lui când şi-a dat seama că trebuia să se apropie mai mult de Hristos. Ducea dorul după o părtăşie constantă cu Dumnezeu; era îndurerat din cauza eşecului din viaţa lui. Când vorbea cu misionarii din China Inland Mission, subiectul lui era mereu rămânerea în prezenţa lui Hristos. Ştia că nu îndeplinea acest lucru în totalitate; ştia că ceva lipsea. Dumnezeu a lucrat în inima unui misionar, în inima lui Mc.Carthy, şi acest misionar I-a scris o scrisoare lui Hudson Tylor. Dumnezeu a folosit o frază, în această scrisoare, pentru a deschide ochii lui Hudson Tylor, şi I-a expus adevărul dependenţei. Mc. Carthy scria, “Nu te lupta pentru a avea credinţă, sau pentru a ne mări credinţa, ci uită-te la Cel credincios.10” Cheia este obiectul credinţei, nu subiectul credinţei. Să lăsăm subiectul la o parte – acesta nu aduce profit, nu este de folos, este un păcat, este din firea pământească. Dar să depindem de Cel credincios, pentru că dacă nu depindem de El, aducem o mare insultă la adresa Lui.
Să examinăm câteva aplicaţii particulare. De exemplu, când este vorba de evanghelizare, trebuie să te supui, să mori şi să depinzi de Dumnezeu ca să-ţi dea putere, şi cuvintele potrivite pe care să le foloseşti. În faţa ispitei, trebuie să te supui Duhului şi, în acelaşi timp, să mori faţă de firea pământească. Dar nu acţiona în puterea ta. Ci acţionează depinzând în mod conştient de puterea Mântuitorului înviat! Şi pe lângă asta vei avea şi pace, pentru că nu depinzi de tine însuţi! Ci depinzi de El. “Căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evrei 10:23). De ce să nu ai biruinţă, când s-a plătit pentru ea, a fost cumpărată. Depinde de El.
Ce se întâmplă cu încercările? Când ne gândim la încercări, ne gândim ca la ceva major, în viaţa noastră, dar să vă amintesc despre o încercare minoră. Maria Tylor a călătorit spre coasta Chinei, pentru a se întâlni cu nişte misionari care tocmai veniseră, nişte domnişoare din Marea Britanie. Şi acest lucru s-a întâmplat acum 100 de ani. Aceste domnişoare s-au suit în barcă cu Maria Tylor şi au înaintat pe râu. Călătoria era lungă de-o noapte, iar la apusul soarelui, au început să apară gândaci prin spărturile bărcii. Şi era vorba de mulţi gândaci. Domnişoarele erau îngrozite şi-şi spuneau că nu vor merge la culcare, şi, în nici un caz, nu vor lăsa acei gândaci să urce pe ele. Maria Tylor s-a uitat la ele şi le-a întrebat dacă puteau să aibă încredere în Dumnezeu să le protejeze de gândaci. Şi-a tras pătura ei şi a mers la culcare. Poate Dumnezeu să protejeze de gândaci? Bine-nţeles. Atunci, de ce să nu depinzi de El? De ce să nu vezi puterea lui Dumnezeu, mai ales când este vorba de încercări şi mai grele? Psalm 112:7 spune, “El nu se teme de veşti rele. Inima lui este tare, încrezătoare în Domnul”. Dar ţie, ţi-e teamă de veşti rele? Te temi că va suna telefonul, să fii anunţat de vreun dezastru, de vreo tragedie? În Hristos nu trebuie să ne temem de aceste lucruri. Dumnezeu este suveran, şi căile Lui sunt perfecte. Într-o zi când Hudson Tylor era mai în vârstă, a primit nişte ştiri despre nişte localităţi. Un misionar mai tânăr era acolo cu el când citeau aceste ştiri despre aceste localităţi în care aveau loc revolte serioase. Misionarii erau în mare pericol, şi îşi puteau pierde vieţile. Tânărul misionar a recunoscut gravitatea situaţiei, şi s-a gândit să-l lase în pace pe Hudson Tylor. Când să plece din cameră, a auzit fluierându-se refrenul “Isuse, mă odihnesc, mă odihnesc în bucuria că Tu eşti Cel ce eşti; Găsesc măreţia inimii Tale iubitoare.” S-a întors să vadă cine fluiera, şi era chiar Hudson Tylor. Tânărul misionar nu putea înţelege. Era şocat. Chiar a izbucnit înainte lui Hudson Tylor, zicând: “Cum puteţi să fluieraţi, mai ales când prietenii dumneavoastră sunt în pericol?” Hudson Tylor I-a răspuns: “Ai vrea să fiu neliniştit şi îngrijorat? Asta nu I-ar ajuta pe ei cu nimic, şi, cu siguranţă, mi-ar face mie rău, în lucrare. Nu trebuie decât să arunc povara mea pe Domnul!” Da, de asta avem noi nevoie. De dependenţă de Dumnezeu.
Dacă bem de la izvorul lui Hristos putem fi umpluţi de Duhul. Prima categorie constă în responsabilitatea omului de a veni şi de a bea de la izvorul lui Hristos. Pentru aceasta este nevoie de descoperire – trezire în faţa nevoii pe care o avem; de dorinţă – dorul după Dumnezeu; de hotărâre – hotărârea de a asculta; de reverenţă – supunere în faţa Duhului; de moarte – moarte faţă de firea pământească; şi de dependenţă – odihna în Hristos.
|
acatiste [0]
Lemn sfant 