|
Reverenta – Supunerea fata de Duhul Sfant
Reverenţa – Supunerea faţă de Duhul Sfânt
Din nou, Domnul Isus spune, “Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea”. “Să bea” se află la un timp imperfect care, deşi nu este timpul prezent, indică o acţiune continuă. Este vorba despre un proces continuu atunci când avem de-a face cu acest adevăr, şi nu doar de o acţiune care ia sfârşit imediat. Trebuie să fim hotărâţi în inimile noastre, că vom asculta, dar pe măsurără ce El ne învaţă, şi ne călăuzeşte, şi ne conduce, trebuie să existe o supunere constantă, zilnică, -- supunerea faţă de Duhul Sfânt. Acest lucru ne conduce spre marele adevăr din Efeseni 5:18, “Fiţi plini de Duh”. Ce înseamnă aceasta? Aceasta este o poruncă – un imperativ. Este la timpul prezent; adică, continuă să fii plin de Duh. Dar este vorba şi de un prezent pasiv; adică, continuă să permiţi să fii plin de Duh, lucru care se leagă de a doua categorie despre care vom discuta mai târziu. Atunci, ce înseamnă să fii “plin”? Suntem cumva nişte bureţi? Este Duhul Sfânt un lichid? Ce înseamnă să fii plin de Duh? Din fericire, cuvântul este folosit în Faptele Apostolilor 5:3, când Anania a intrat în cameră iar apostolul Pavel l-a confruntat şi I-a zis: “De ce ţi-a umplut inima Satan ca să minţi pe Duhul Sfânt? Cu alte cuvinte, de ce te-ai supus controlului lui Satan?
Efeseni 5:18 începe cu o sintagmă interesantă: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare; Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Mă întrebam mereu de erau folosite aceste două adevăruri în acelaşi verset – nu vă îmbătaţi ci fiţi plini de Duh. Care este legătura? Este o legătură minunată, un contrast foarte important. Este vorba despre o analogie -- pe de-o parte, nu te lăsa influenţat de alcool, dar, pe de altă parte, lasă-te influenţat de Dumnezeu, Duhul Sfânt.
În legătură cu acest adevăr mulţi au fost derutaţi. Deseori, această analogie este folosită în modul următor, “Bine, atunci Îi voi spune lui Dumnezeu să preia El volanul vieţii mele”. Dumnezeu nu va face acest lucru, fiindcă aceasta ar însemna să nu ai voinţă. Şi nu suntem roboţi. Iar dacă am folosi această analogie, Duhul Sfânt ar spune, “Nu, eu voi un pasager, iar tu vei sta la volan, făcând tot ce-şi spun eu: să măreşti viteza, să o reduci, să întorci la dreapta sau la stânga, să te supui poruncilor mele.” Este o hotărâre constantă pe care trebuie să o luăm, prin care arătăm reverenţă Duhului Sfânt. Pentru acest lucru este nevoie de două mari decizii.
Prima constă în supunerea faţă de Duhul Sfânt, împotriva păcatului. Înmod evident, suntem atacaţi în mod constant de firea pământească, ca să păcătuim. Deci trebuie să ne supunem Duhului Sfânt împotriva păcatului. 1 Corinteni 10:13 este un verset pe care, cu toţii, îl ştim; totuşi, sunt convins din ce în ce mai mult că majoritatea nu I-au în considerare promisiunea acestui verset. Spune, “Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre.” Să mă opresc aici înainte de a termina versetul. Te-ai simţit copleşit de o ispită vreodată? Ai fost aşa de copleşit că a trebuit să izbucneşti? Ştiu că poate eziţi să răspunzi la aceste întrebări pentru că Biblia spune că Dumnezeu e credincios, şi nu va permite să fii ispitit peste puterile tale. Dar pe de altă parte, ştim bine că sunt momente când ne simţim copleşiţi să păcătuim. Cum se poate întâmpla aşa ceva? Cheia se află în următoarele două fraze: “Ci împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Când ne promite Dumnezeu calea prin care să scăpăm? Ce se spune? “Împreună cu ispita” – cu alte cuvinte, este vorba de momentul în care eşti ispitit. Acesta este momentul critic. Acesta este momentul în care trebuie să te supui Duhului Sfânt pentru că numai atunci promite Dumnezeu o cale de scăpare. Dacă te joci cu ispita, dacă îţi spui: “O, poate.. nu, poate n-ar trebui”, şi te complaci în ea, dacă, într-un fel sau altul, cedezi înaintea ispitei, deşi poate nu ai comis păcatul respectiv, ai trecut de momentul în care Dumnezeu ţi-ar fi oferit calea scăpării din ea. De aceea şi te simţi copleşit. Poţi să
Voi da o ilustraţie prin care să înţelegem mai bine cele afirmate mai sus. Să zicem că este vorba de un bărbat Creştin, care, înainte de a fi mântuit, avea un obicei de care era dependent, să zicem, ţigările. El îşi dă seama de faptul că acest lucru nu ar face o mărturie bună din el, că acest lucru murdăreşte cauza lui Hristos, şi este ceva rău. Aşa că, îşi îndreaptă relaţia cu Dumnezeu, scapă de toate ţigările pe care le are în maşină, la birou sau acasă. Şi timp de trei săptămâni totul merge de minune. Dar mergând cu maşina, pe drum vede o reclamă nouă făcută la ţigări, şi ce este şi mai rău e că sunt ţigări de care fuma el înainte, şi este ispitit. A păcătuit deja? Nu, nu a păcătuit, pentru că Isus a zis: “Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită”, indicând faptul că ispita nu este un păcat în sine. Dar ceea ce facem noi în al doilea moment de la ivirea ispitei va determina dacă ea este un păcat sau nu. Dar, acest creştin se uită la această reclamă, şi e ispitit. Se uită pe stradă şi vede un PECO cu un supermarket, şi trage pe dreapta să parcheze. A fumat? Evident că nu. Dar a trecut de punctul în care Dumnezeu îi va oferi o cale de scăpare? Cu siguranţă că da. Ideea este că, dacă cedăm în faţa ispitei, deşi nu am păcătuit încă, am trecut de momentul în care putem beneficia de promisiunea lui Dumnezeu. Deci, este imediat nevoie să ne supunem vocii Duhului Sfânt când suntem ispitiţi. Dacă facem acest lucru, adevărul este că Dumnezeu promite o cale de scăpare. El o promite! Nu contează cât de vechi este acest obicei, sau acest păcat secret pe care îl ai, sau nu contează dacă ai fost înfrânt mereu de acest păcat, Biblia spune că, există o cale de scăpare. Trebuie să credem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Când este vorba despre acest concept de a fi umplut cu Duhul Sfânt, dacă ne supunem Duhului împotriva păcatului, atunci are loc o curăţire a vasului. Astfel, ne vom ocupa de tot ceea ce ştim că este păcat în viaţa noastră, şi atunci, bine-nţeles, ne vom ocupa şi de ispitele care vin, zi de zi. Dar trebuie să ne ocupăm de ea. Trebuie să ne ocupăm de mândria noastră, care domină ne domină aşa de mult, şi se întoarce imediat. Poate crezi că ai scăpat de ea, dar, în ziua următoare, iese, din nou, la iveală. Da, cu siguranţă, aşa este mândria. Să ne ocupăm de ea, aşa cum trebuie să ne ocupăm de amărăciune, de mânie, de lumesc, de tot ceea ce ştim că este păcat, pentru că adevărul este că, dacă te supui Duhului Sfânt, El te va călăuzi într-o viaţă de sfinţenie. El este Duhul Sfânt. 1 Petru 1:15 spune, “Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră”; cuvântul “purtare” se referă la modul de viaţă, conduită, la comportament. Deci, Biblia ne spune cum trebuie să aplicăm aspectul sfinţeniei, adică al separării de păcat. Trebuie să fim sfinţi în toată purtarea noastră. Aşadar, dacă ne supunem Duhului Sfânt, El ne va călăuzi spre o trăire sfântă, aceea trăire care aplică sfinţenia în toate domeniile. Nu trebuie să ne plecăm în faţa lumii. Nu trebuie să ne plecăm în faţa oamenilor care nu doresc să-şi schimbe musica, sau modul de a se îmbrăca, sau alte aspecte ale vieţilor lor. Aceasta reprezintă o parte a sfinţeniei, şi când ne supunem Duhului lui Dumnezeu, El ne conduce spre o separare de păcat, pentru El. Samuel Davies era un predicator folosit de Dumnezeu în perioada de după Prima Mare Trezire Spirituală. În tinereţea lui a fost binecuvântat, în timpul Marii Treziri. Odată, chiar a spus, “Este uşor să faci zgomot în lume, să te manifeşti şi să predici, să uimeşti mulţimea; dar este o adevărată muncă7 să îmbibi adânc Spiritul Creştinătăţii, să păstrezi o umblare secretă cu Dumnezeu, să fii sfânt, cum este El.” Această afirmaţie făcută prin anii 1700 este interesantă.
Pentru a fi controlat de Duhul Sfânt este nevoie de supunere faţă de Duhul Sfânt, împotriva păcatului, dar şi de supunere faţă de Duhul Sfânt, pentru slujire.
Ţi s-a întâmplat vreodată să faci ceva uşor şi simplu, să tai iarba, sau să speli vasele, când dintr-o dată Duhul Sfânt te-a îndemnat să te rogi pentru ceva anume? Dacă-ţi spui, “Imediat ce termin cu vasele, mă voi şi ruga”, s-ar putea ca 30 de minute mai târziu să nu mai îndemnarea Duhului Sfânt, şi nu te vei putea ruga pentru că nu te vei ruga în Duhul. Ideea este că momentul în care El te împinge de la spate, te îndeamnă, atunci trebuie să asculţi în ceea ce priveşte rugăciune. Dar în ceea ce priveşte câştigarea sufletelor, cum rămâne? Biblia învaţă că acest lucru este vital pentru toţi credincioşii. Îmi dau seama, totuşi, că nu putem vorbi cu fiecare persoană de pe pământ. Dar sunt oameni cu care putem vorbi şi, apropo, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne conduce şi în aceasta. Dacă ai hotărât în inima ta să asculţi atunci când Duhul îţi vorbeşte, atunci nu avem de-a face cu încercarea de a evita câştigarea de suflete, în exemplul următor. Te afli în biroul unui doctor şi, acolo, se află douăzeci de oameni, de unde ştii cui să-I vorbeşti. Walter Wilson, deseori, se ruga dimineaţa, “Doamne, condu-mă spre acel suflet astăzi a cărui inimă Tu ai pregătit-o să primească evanghelia Ta.” Odată, mergea cu trenul, şi căuta acest suflet pentru care se rugase. Îl căuta pe acela către care Dumnezeu urma să-l conducă. A observat că oamenii erau cam gălăgioşi în timpul mesei. Şi-a dat seama că nu erau pregătiţi. Şi apoi a zărit o femeie îmbrăcată în negru care stătea singură. A spart gheaţa şi a început să vorbească cu ea, aflând că ea se îndrepta spre o înmormântare. Inima ei era larg deschisă, şi el a condus-o spre Domnul Isus. Despre aceasta este vorba aici. Deci, nu contează despre ce aspect al slujirii vorbim, trebuie să ne supunem imediat.
Dar, cum putem să facem diferenţa între impulsurile omeneşti şi îndrumarea sfântă a lui Dumnezeu? Şi eu îmi puneam întreabarea aceasta când eram la şcoală, şi nu am primit răspuns la ea, nu pentru că nu fusesem învăţat, ci pentru că nu am înţeles despre ce era vorba decât şapte ani mai târziu.
Domnul l-a folosit pe fratele meu să mă înveţe un adevăr care, de atunci, mi-a fost de mare ajutor şi o mare binecuvântare când este vorba să fac diferenţa între impulsurile omeneşti şi călăuzirea lui Dumnezeu. Impulsurile omeneşti pot fi foarte periculoase. “Cine se-ncrede în inima lui este un nebun” (Prov. 28:26). Apropo, pentru multe lucruri care vin din impulsurile omeneşti, se dă vina pe Duhul lui Dumnezeu. Aceast lucru reprezintă o insultă la adresa lui Dumnezeu. De unde ştim atunci că Dumnezeu ne călăuzeşte? Aş vrea să dau trei analogii biblice care se ocupă de acelaşi adevăr. Mai întâi, 1 Ioan 1:5 spune, “Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric.” Când Dumnezeu conduce, avem de-a face cu lumină fără întuneric. În al doilea rând, 2 Corinteni 3:6 spune, “ Căci slova omoară, dar Dunul dă viaţă.” Când Duhul Sfânt lucrează, când El călăuzeşte, avem de-a face cu viaţă fără moarte. Şi, în al treailea rând, 2 Corinteni 3:17 spune, “ Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia”. Când Dumnezeu se află acolo, avem de-a face cu libertate, şi nu cu constrângere, adică, cu sentimentul de a fi forţaţi să facem ceva.
Când Dumnezeu conduce, avem de-a face cu lumină, viaţă, şi libertate, nu cu întuneric, moarte, şi constrângere. Acum, să vă prezint o ilustraţie a acestui lucru. Noi evangheliştii facem lucrurile puţin diferit de pastori. Pastorii trebuie să întocmească noi predici tot timpul. Cred că evangheliştii ar trebui să întocmească predici noi, dar nu de trei ori pe săptămână. Câteodată, refolosim o predică, cel puţin, majoritatea evangheliştilor pe care-I cunosc, aşa fac. Apropo, sunt convins de faptul că este foarte important ca evangheliştii să schimbe sângele în sistem, dar vă spun aceste lucruri ca să pot folosi această ilustraţie. Când Duhul Sfânt este într-o predică, iar această predică este folosită pentru a suta oară, atunci dacă Duhul lucrează, această predică ar trebui să fie la fel de proaspătă ca atunci când a fost predicată pentru prima dată. Dar când caut în dosarele mele de predici, mă întreb, “Bine, despre ce vrea Domnul să predic, în seara asta?
Înainte de a înţelege acest concept, de multe ori, răsfoind titlurile, unul din acestea îmi ieşea în evidenţă, şi spuneam, “Asta e”. Dar uitându-mă peste ea şi recapitulând-o, era mai moartă decât un cui. Dar pentru că în mintea mea, impulsul omenesc era îndrumarea Duhului Sfânt, o studiam, şi gândeam, “Noapte bună, nici măcar nu ştiu de ce ţin aşa ceva în dosarele mele.” Dar asta credeam eu că vrea Dumnezeu să predic aşa că o studiam pe îndelete, şi oamenii la biserică făceau la fel, în timpul serviciului de seară. Dacă este moartă pentru predicator – dacă nu are viaţă, lumină, şi libertate – poţi fi sigur că că va fi moartă şi pentru oamenii care trebuie să o suporte. Dar aceeaşi predică, altă dată, când Dumnezeu este în ea, primeşte lumină de la El. Este lumină şi sentimentul că aceasta este nevoia pe moment. Când Dumnezeu este în ea, şi când se află un stimul în suflet, şi când este şi libertate – atunci avem de-a face cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi nu cu un impuls omenesc. Aceasta este diferenţa: lumină fără întuneric, viaţă fără moarte, libertate fără constrângere. Mi-a fost greu să înţeleg acest adevăr; şi apoi Duhul Sfânt mi-a deschis ochii. În cele din urmă, am înţeles, şi am gândit, “Toate lucrurile pe care le-am făcut în numele Duhului lui Dumnezeu au fost impulsuri omeneşti – ce tragic. De atunci, acest adevăr a fost o mare binecuvântare pentru mine. Este o cunoştinţă, nu o emoţie, sentiment. Este momentul în care Duhul Sfânt aduce mărturie cu spiritul tău.
|
acatiste [0]
Lemn sfant 