Categoria : credinta - Subcategoria : diverse-credinta
REZULTATUL DIVIN
REZULTATUL DIVIN
Umplerea cu Duhul

Acum ajungem la cea de-a doua categorie – rezultatul divin. Când bem de la izvorul lui Hristos are loc şi umplerea cu Duhul. Să ne aducem aminte de Efeseni 5:18, care spune să fim umpluţi de Duhul în mod continuu. Şi aici avem de-a face cu acest concept al umplerii cu Duhul, concept care are trei aspecte, pe care doresc să le analizez.

OMUL DEVINE UN CANAL PENTRU CONTROLUL DUHULUI SFÂNT

Umplerea cu Duhul Sfânt implică să devii un canal controlat de Duhul. Ioan 7:38 spune, “Cine crede în Mine, din inima lui (în mod literal, din întreaga lui fiinţă) vor curge (canal) râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea lucrurile acestea despre Duhul.” Deci, în mod clar, omul trebuie să devină un canal controlat de Duhul. Deja ne-am ocupat de conceptul legat de controlul Duhului din Efeseni 5:18. Vreau să vedem că există o legătură între faptul de a fi controlat de Duhul lui Dumnezeu şi faptul de a spune Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Tot ceea ce trebuie să faci este să citeşti Faptele Apostolilor, şi vei vedea acest lucru clar. Când erau umpluţi cu Duhul, vorbeau despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Întorcându-ne la Efeseni 5:18, se poate observa analogia făcută cu prima parte a versetului în care se vorbeşte despre supunerea în faţa influenţei alcoolului. Acum, ce se poate întâmpla tipului care este timid, retras, tăcut şi care este beat? Devine îndrăzneţ şi curajos. Aşa că, versetul ne învaţă să nu facem acest lucru, dar ne mai spune să ne lăsăm controlaţi, sau influenţaţi de Dumnezeu Duhul Sfânt. Acelaşi tip retras, timid, tăcut devine îndrăzneţ când este controlat de Dumnezeu Duhul Sfânt. De ce? Pentru că nu este ceva omenesc, este ceva divin, şi anume un canal.
Această umplere este vitală mai ales atunci când se doresc câştigaţi cei pierduţi. Ioan 16:7-8 este un mare adevăr. În versetul 7, Isus spune că va pleca, dar că va trimite un Mângâietor, pe Duhul Sfânt. Domnul Isus afirmă, “Eu vi-L voi trimite”.În versetul 8 Domnul Isus continuă şi spune, “El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul”. Domnul Isus nu a spus “voi trimite pe Duhul Sfânt în lume, şi El va convinge lumea de păcat”. El a spus, “vi-L trimit vouă, şi El este Cel care va convinge lumea de păcat. Deci, Dumnezeu a ales să Se limiteze la canalele reprezentate de copiii Lui supuşi. Dragul meu prieten, acesta este un adevăr care ar trebui să ne trezească, să nu cumva să blocăm canalul din noi.
După ceea ce ni se spune în Biblie, Duhul Sfânt nu poate ajunge la cei nemântuiţi, decât prin canalul celor care deja sunt mântuiţi; El vine la cel credincios şi prin credincios convinge lumea de păcat. Ce gând solemn. Dacă ne-am da seama de faptul că Duhul Sfânt ajunge la un necredincios decât printr-un credincios, atunci nu am fi noi, cei deja mântuiţi, mai atenţi atunci să Îi prezentăm canalul nostru neblocat Duhului Sfânt, pentru ca acesta să lucreze prin el?
Fiecare decizie de mântuire prezentată în Faptele Apostolilor s-a făcut cu ajutorul omului, şi nici măcar o decizie nu s-a luat fără să fie de faţă un om. De exemplu, să luăm decizia de mântuire a lui Corneliu, care a fost una miraculoasă! Ni se spune în capitolul zece din Faptele Apostolilor că un înger I-a apărul lui Corneliu şi I-a vorbit, dar îngerul nu I-a spus lui Corneliu ce să facă să fie mântuit. Dimpotrivă, îngerul I-a spus; “Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru, care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta” (Faptele Apostolilor 11:13-14). Cu alte cuvinte, nici măcar un înger nu putea să-I arate calea vieţii, ci trebuia să fie un om mântuit, şi un om mântuit plin de Duhul, care să facă acest lucru.”11


Chiar şi atunci când e vorba de o broşură creştină, cineva a trebuit să o scrie. Cineva a trebuit să o tragă la imprimantă. Cineva a trebuit să o dea. Ce fel de canal îi prezinţi tu Duhului Sfânt?



OMUL ESTE ÎMPUTERNICIT PENTRU LUCRAREA LUI DUMNEZEU

Al doilea aspect al umplerii cu Duhul Sfânt este acela al împuternicirii pentru lucrarea Domnului. “Cine crede în Mine, (din fiinţa lui) vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul.” Acest lucru indică o împuternicire supranaturală. Este acea împuternicire care vine de la Dumnezeu, prin care putem să facem lucrarea Lui. Datoria noastră este de a comunica adevărul lui Dumnezeu pe cât de bine putem; totuşi, nu trebuie să ne bazăm pe noi înşine, pe ilustraţiile noastre, şi nici pe prezentările noastre frumoase. Dumnezeu este cel care lucrează la inimile oamenilor în mod supranatural, ceea ce noi nu putem lucra. O, ce uşor este să ne bazăm pe noi înşine. Nu-I de mirare că nu ajungem nicăieri aşa. Avem nevoie de împuternicirea Duhului Sfânt. R. A. Torrey spunea, “Despre ce fel de manifestare este vorba în cazul lui Pavel? În Faptele Apostolilor 17:19-22 vei găsi că Pavel, pur şi simplu, spunea că Domnul Isus este Hristosul, cu o putere nemaivăzută; iar acest lucru reprezintă caracteristica esenţială în cazul oricărui credincios: putere nouă în lucrarea la care te-a chemat Dumnezeu.”12 Este o diferenţă aşa de mare între puterea firii pământeşti şi puterea lui Dumnezeu. Când am venit la Hristos pentru umplerea cu Duhul Sfânt, ce mult contează. Hudson Tylor spunea, “Lucrarea Domnului nu este lucrarea noastră pentru Domnul, ci însăşi lucrarea Domnului prin noi şi alţii.” Un predicator a făcut, o dată, o largă introducere despre Hudson Tylor şi, în cele din urmă, l-a prezentat ca fiind “musafirul nostru ilustru”. Hudson Tylor s-a ridicat uşor şi a spus, “Dragi prieteni, sunt un slujitor mic al unui Stăpân ilustru”.


OMUL ESTE UMPLUT CU BUCURIA DOMNULUI

În al treilea rând, umplerea cu Duhul duce şi la umplerea cu bucuria Domnului. Acesta nu ar trebui să fie motivul nostru principal, dar bucuria aceasta reprezintă rezultatul normal al umplerii cu Duhul Sfânt. Această bucurie este foarte importantă pentru că: “bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Mie îmi place foarte mult Psalmul 16:11: “Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta”. A. W. Tozer spunea, “Inima învaţă să moară cu Hristos, şi curând cunoaşte experienţa binecuvântată de a învia cu El, şi nici o prigonire a lumii nu poate să reducă sunetul bucuriei sfinte care se naşte în sufletul care devine locuinţa Duhului Sfânt”.
Umplerea cu Duhul Sfânt implică faptul că omul trebuie să devină un canal controlat de Duhul, să fie împuternicit pentru lucrarea Domnului, şi să fie umplut cu bucuria Domnului. Când bem de la izvorul lui Hristos suntem umpluţi de Duhul. Cred că, în mare, noi, Fundamentaliştii avem nevoie mare de putere supranaturală – de puterea care să vină de la Dumnezeu şi nu de la oameni, de puterea care să nu atragă atenţia asupra omului, asupra lucrării lui de slujire, ci asupra Domnului Isus Hristos, Regele Regilor. O, ce nevoie avem să bem apa din izvorul lui Hristos şi, astfel, să fim umpluţi de Duhul Sfânt. Rezultatul final va fi gloria lui Dumnezeu!
Dumnezeu este încântat să folosească pe cei puţini. Nu este nevoie de mulţi. Avem nevoie doar de câţiva care să vină şi să bea din izvorul lui Hristos, şi care să se lase umpluţi de Duhul lui Dumnezeu. Tatăl meu spunea o dată, “Când Duhul lui Dumnezeu este prezent, minoritatea devine majoritate.” Ceea ce contează este puterea lui Dumnezeu! Tatăl lui Tylor scria, “Obiceiul de a veni la El în credinţă nu se compară cu foamea sau setea neîmplinite… Noi avem nevoie să bem – da, cu mulţumire pentru ocazia care ne conduce să bem şi mai mult din Apa Vie.”13


Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
Print | trimite prin yahoo messenger | add to del icio us | add to furl | add to google | |
Articole din aceeasi categorie :
Ion Barbu Lemn sfant   | Lucian Blaga Vreau sa joc   | Lucian Blaga Lumina raiului   | Lucian Blaga Eva   | Lucian Blaga Psalm   | De cand te-ai trezit in aceasta dimineata, te-am privit si am sperat ca vei vorbi cu Mine, chiar daca Imi vei spune cateva Draga prietene   | Ma tot gandeam in ultima vreme ca prostia se trage dintr-o radacina nobila. As sustine... Despre prostie (eseu)   | Adevarul adevarat... argumente si contraargumente Codul lui DaVinci   | Iubirea... pentru romanticii visători ea este o forţă misterioasă care pune stăpanire pe tine deodată, pe neaşteptate, un sentiment de extaz ... Adevarata iubire   | Legătura familială este cea mai stransă, cea mai duioasă şi cea mai sfantă, din cate există pe pămant. Scopul ei a fost de a fi o binecuvantare pentru Dumnezeu. Casatoria la momentul oportun   | Sfanta si Dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos Botezul Domnului   | sarbatori ortodoxe Inaltarea Sfintei Cruci   | Despre Visul Maicii Domnului   | Hristos a inviat din morti! 
Cu moartea pe moarte calcand 
Si celor din mormanturi 
Viata daruind Slujba Invierii   | Mantuirea este slobozirea din robia pacatului si a mortii precum si dobandirea vietii celei vesnice Ce este mantuirea   | Sfanta Scriptura sau Biblia este adunarea cartilor sfinte, care cuprind Descoperirea dumnezeiasca. 
Ce este Sfanta Scriptura   | Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Secretul lui Mos Craciun   | My life is.... what it is, therfore I am ... what I am. My life is what it is therfore I am what I am   | Asculta intai si dupa aceea vorbeste.
Binecuvanta si nu blestema.
Credinta in Domnul sa-ti fie taria. ABC-ul vietii crestine   | Din cartea lui Petre Lascau - Intre zambet si suspin Adevarul   | Din cartea lui Petre Lascau - Intre zambet si suspin Animale necurate   | Din cartea lui Petre Lascau - Intre zambet si suspin Alegerea   | Ascultarea amanata este sora neascultarii.
Ascultarea   | Barfa este arta de-a nu spune nimic, astfel ca sa nu ramana nimic nespus. Barfa   | Adevaratul eroism este remarcabil de sobru si foarte lipsit de dramatism. Curajul   | Orice problema care se poate rezolva cu bani, nu este o problema. Este o cheltuiala. Materialism   | FALIMENTUL este ocazia de-a începe din nou, dar cu mai multa inteligenta Definitii inteligente   | Unul dintre cele mai ilustre exemple de perseverenta este tara îndoiala, Abraham Lincoln Tenacitatea lui Lincoln   | Casatoria este un razboi declarat singuratatii Definitii si citate   | Sfatul unel femei batrane De la nunta adunate   |
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol.