Categoria : credinta - Subcategoria : povestiri-cu-morala
Autobuzul - Caracterul conteaza de mark rutland
Autobuzul ponosit “Blue Bird” [Pasarea albastra] al scolii Mountain High School, era un simbol al oamenilor pe care-i ducea. Vehicolul antic parea legat cu sarma sa nu se rupa. Nu era dragut, si arata ca o relicva din alta epoca, desi mergea destul de bine si ajungea oriunde era trimis sa mearga.
Zdruncinati pe scaunele vechi de culoare verde dinlauntru, membrii micii echipe incercau de pomana sa para increzatori si relaxati. Pe scaunul din fata, antrenorul morocanos si batran, Hardeman, se facea ca doarme. Avea palaria trasa peste ochi, si bratele incrucisate. Domnul Wheelwright, omul de serviciu foarte cumsecade al scolii, care era dublura soferului si bunicul internatului, fluiera aceeasi melodie nedefinita pe care o fluiera de ani de zile.
Copiii erau in mare parte tacuti, cu exceptia unor izbucniri ocazionale cand cate o racheta de saliva isi atingea tinta sau cand o insulta rostita cu coltul gurii cerea o replica. Toti erau intimidati. De fapt, erau infricosati. Niciodata nu se intamplase, in istoria sportiva deloc glorioasa a scolii lor, ca o echipa de atletism sa ajunga in faza statala. Multi dintre ei nici nu vazusera vreodata Lexington-ul. Orasul Blue Rock din Kentucky li se parea neinsemnat acum, cand priveau la imensul oras. Se simteau si ei neinsemnati. In ciuda jovialitatii fortate, unii doreau nici sa nu fi venit. Dintr-o data antrenorul Hardeman s-a ridicat, si-a impins inapoi palaria si si-a intins bratele deapupra capului. Intorcandu-se catre copii, privi pe toata lungimea autobuzului ponosit. Cerceta fata fiecaruia din copiii slabuti.
“Nu-i asa ca e un oras foarte mare?” i-a intrebat.
Baietii au incuviintat mormaind, privind absenti prin ferestre.
“Nu zic ca vom castiga toate intrecerile,” a continuat el. “Dar nici o scoala din intreg statul n-a castigat totul. Principalul este ca voi sunteti aici! Este un turneu pe baza de invitatii, si voi ati fost invitati. Meritati sa fiti aici.”
“Facem tot ce putem, dom’ antrenor,” a strigat Donny.
“Da, stiu ca veti face.” Antrenorul a zambit in timp ce vorbea.
“Dom’ antrenor, dar ce parere aveti despre cursa de rezistenta?” a intrebat Harold. “Craig este umflat acasa, are oreion.” Acest ultim comentariu, care era de fapt ceva stiut de toti, starni un hohot de veselie.
“Ma bucur ca ai intrebat, Harold, fiindca am o surpriza pentru toti. Billy va alerga in aceasta cursa.”
Toti ochii s-au indreptat spre baiatul care insotea echipa atletica. An de an Billy insotea echipa, doar pentru a purta grija de echipament. Billy a ranjit prosteste de pe ultimul scaun si a ridicat din umeri.
“Dar, dom’ antrenor...” a obiectat Cass.
“Fara nici un... dar! Fiecare din voi are proba lui. L-am intrebat, si el a fost de acord. Asa am hotarat, asa ramane.” Antrenorul si-a strans buzele, intr-o linie ferma.
Din spate s-a auzit o voce in soapta, “El nu poate castiga. Ce mai... nici nu se poate clasa intre primii.”

“Nu i-am cerut sa castige sau sa fie intre primii. I-am cerut doar sa nu abandoneze pana la final” i-a raspuns antrenorul in timp ce micutul Billy s-a intors sa priveasca fara expresie la masinile care treceau.
Ziua a trecut aproape cum se asteptau. Mountain High s-au plasat pe locul trei la 100 m sprint si pe locul patru la stafeta de 4x100. Asta a fost. Pe cand incepeau sa si stranga echipamentul, s-a terminat si proba de rezistenta si erau anuntati primii zece care trecusera linia.
Era o realizare sa fii pe locul zece dintr-atatia concurenti din intreg statul. Insa numele lui Billy nu era intre cei zece.
Luminile au inceput sa se stinga, in timp ce ultimii spectatori se indreptau spre parcare. Baietii de la Mountain High priveau incurcati la antrenorul Hardeman. Acesta gesticula infierbantat catre seful comisiei oficiale. Cei doi vorbeau tare, aproa-pe ca strigau, insa copiii nu puteau distinge cuvintele. Gloata de adolescenti necizelati din Apalasi s-a apropiat de locul certei.
“Bine!” l-au auzit ei spunand pe seful comisiei. “Vom aprinde luminile. Dar n are rost. Cursa s-a sfarsit. Cheama-l inlauntru.”
“Nu,” i-a spus Hardeman. “Eu i-am spus sa termine cursa. Lasati-l s-o termine.”
“Bine, bine,” a mormait oficialul. “Aprinde luminile,” a strigat el spre turnul de control de langa boxa presei. “Aprinde din nou luminile!”
Doar cand luminile de pe stadion sau aprins din nou, l-au zarit. La ultima turnanta era Billy. Bratele ii atarnau moi pe langa trup. Picioarele firave de-abia se miscau. Capul i se clatina jalnic.
Au privit la el cu neincredere. Reaprinderea luminilor a atras atentia ultimilor spectatori care zabovisera la porti, si au inceput sa se adune iar catre pista. Figura insingurata se misca pe ultima linie dreapta spre linia de final, in agonie evidenta. Ramas aproape fara suflare, baiatul se lupta la fiecare pas.
Ciucurele de spectatori a crescut, iar echipa de la Mountain High le auzea comentariile.
“Priviti la el.”
“De ce nu abandoneaza?”
“N-am mai vazut asa ceva.”
Dintr-o data cineva a inceput sa aplaude si sa ovationeze. Mai multi au inceput si ei. Fara sa dea atentie glasurilor, Billy Rogers incerca sa nu se concentreze la altceva in afara de linia de final. Picioarele ii urlau de durere. Simtea ca ii venea sa vomite. Dar inainta. Stangul. Dreptul. Stangul. Dreptul.
A cazut pe linia de final in bratele antrenorului. Echipa s-a adunat ca un roi in jurul lui, strigand si sarind ca si cand ar fi castigat Medalia olimpica de aur. Intins pe bratele antrenorului, copilul a devenit constient de bucuria din jurul sau.
“Pentru ce se bucura, dom’ antrenor?” a soptit el.
“Pentru tine, fiule, pentru tine.”
El nu intelegea. Ce insemna asta?
“Am terminat cursa, dom’le, asa cum mi-ati spus,” a raspuns el.
“Da, Billy, ai terminat-o.”


Lasa un comentariu
Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
Print | trimite prin yahoo messenger | add to del icio us | add to furl | add to google | |
Articole din aceeasi categorie :
Ghinda si dovleacul (C.C.C)   | Cine crede in Mos Craciun? (Cucu Cosmina)   | O legenda norvegiana Tacerea lui Dumnezeu   | o lectie de generozitate Lectia de generozitate   | Doi prieteni se intalnesc intr-un bar, la o cafea. Deprimat, unul dintre ei incepu sa se descarce, povestind despre toate preocuparile sale... Un weekend luminos   | Doi ingeri calatori s-au oprit sa petreaca o noapte in casa unei familii bogate. Oamenii aceia erau nepoliticosi si nu i-au lasat pe ingeri sa doarma in camera de oaspeti a vilei... Ingeri calatori   | Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfanta ca pe un cer de cantec in lumea de dureri. Iubirea   | Inca o zi ...obisnuita, in care realitatea nu ezita nici o clipa sa ma faca sa uit de asteptarile si visele mele ... Asteptand zambetul iubirii   | Puteti instala DRAGOSTE? Service tehnic   | Intotdeauna am crezut ca viata ar trebui sa aiba o semnificatie. Nu neaparat in fiecare moment al zilei... In cautarea unui rost in viata   | M-am trezit intr-o dimineata devreme, ca sa admir rasaritul soarelui. Ah, frumusetea creatiei lui Dumnezeu nu poate fi redata in cuvinte! Ma iubesti cu adevarat   | A fost odata ca niciodata, un om .Traia singur printre multi asemeni lui... Ai nevoie de un stapan   | niciodata nu e prea tarziu sa faci o fapta buna O fapta buna   | O legendă povesteşte despre o dispută intre zei. După cum se ştie fiecare zeu incarna virtuţile sau pasiunile omeneşti ... Legenda calmului   | Marea era starnita de vanturi si ploaie si astfel o barca cu cei din ea s-a rasturnat. Naufragiatul   | Extrase din Istorioare duhovnicesti Pacat si pedeapsa   | asa se va purta si El cu noi. Dupa cum ne purtam cu Dumnezeu   | S-a petrecut la Londra. Intr-o zi un copil de numai doi anisori s-a pierdut in marea metropola. Copilul pierdut   | Se spune ca odata, doi calugari au vrut sa treaca peste un rau nu prea adanc, dar peste care nu se afla nici un pod. Cei doi calugari   | Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. A doua sansa   | Demult, traia într-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar, intr-o zi, lui i se paru ca sunt cam usoare bucatile Vinovatul dovedit   | Intr-o scoala de la tara, la ora de religie, un copil l-a intrebat pe preot Omul milostiv   | Petre Lascau - Intre zambat si suspin Fereastra   | Munca este singura placere. Singurul lucru care m-a tinut în viata si care mi-a facut-o sa merite sa fie traita a fost munca. Nefericirea bogatiei   | Constiinta este un obiect triunghiular ascutit care locuieste în interiorul meu. Constiinta   | Un scriitor crestin american a publicat o Autobiografie în cinci capitole scurte Ispita   | Domnul a spus lui Noe: Arca lui Noe   | Petre Lascau:'Intre zambet si suspin' Papa în cer   | Cei ce vor sa intre aici au nevoie de 1000 de puncte O mie de puncte   | Probabil ca cel mai grav handicap de care suferim este subaprecierea fiintei umane Ceea ce este cu adevarat important   |
Comentarii (0) :
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol.