|
Band din izvorul lui Hristos
RESPONSABILITATEA OMULUI
Bând din izvorul lui Hristos
Hai să recunoaştem adevărul biblic din Filipeni 2:13, “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea." Deci, nu vom lua niciodată o hotărâre dreaptă decât dacă Dumnezeu lucrează, şi nici nu vom putea săvârşi binele fără ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem că fără un impuls de la Dumnezeu, suntem atât de răi încât nu putem să luăm o decizie dreaptă, şi nu vom săvârşi binele. Cu toate acestea, avem responsabilitatea de a răspunde lucrării lui Dumnezeu. Trebuie să ne ocupăm de această categorie a responsabilităţii umane. Aş vrea să menţionez şase aspecte ale acestei responsabilităţi. Pe lângă textul nostru, fiecare aspect va fi susţinut cu alte texte din Scriptură.
DESCOPERIRE – CONŞTIENTIZAREA NEVOII
Domnul Isus a strigat în Ioan 7:37, “Dacă însetează cineva”. Cuvântul “dacă” arată faptul că există unii oameni care nu îşi recunosc nevoia. Este uimitor cât de uşor putem fi satisfăcuţi cu firea păcătoasă. Astfel, există câţiva, de fapt poate sunt mulţi, care nu-şi dau seama de nevoia lor. Totuşi, realitatea este că omul, chiar şi cel mântuit, chiar şi cel ce se-ndreaptă spre cer, chiar şi omul care din punctul de vedere al poziţiei sale are neprihănirea lui Hristos trecută în contul său, omul are o nevoie imensă de ajutor supranatural. Aş vrea să ne uităm la câteva din motivele pentru care acest lucru este adevărat.
Prima dovadă a nevoii imense a omului este eşecul motivelor fireşti, carnale. Adoniram Judson a fost primul misionar care a părăsit coastele Americii. A început o lucrare în Burma. Poate ştii, dacă eşti familiar cu această întâmplare, că acest drum nu a fost unul uşor pentru Adoniram Judson. Cred că de-abia după şase sau şapte ani a avut parte de primul convertit. Acum, acest lucru poate fi un pic descurajator. Mai mult, Judson a fost şi închis ceva timp şi torturat. După moartea primei sale soţii, era foarte descurajat şi a început, atunci, să-şi cerceteze inima. Şi-a dat seama că motivele lui nu fuseseră bune. Motivul pentru care făcea lucrurile pe care le făcea era măreţia personală. După ce s-a ocupat de aceste motive rele, a ajuns să vadă binecuvântări reale în slujirea sa. Eşecul este inevitabil când motivele noastre sunt egoiste.
În al doilea rând, avem de-a face cu eşecul provocat de auto-dependenţă, de încrederea în sine, manipulare, pragmatism, manevre politice, încrederea în tehnologie, marketing, ş. a. m. d., lista poate continua. Acum aş dori să vedem din Cuvântul lui Dumnezeu cât este de rea dependenţa firească. Biblia afirmă că dependenţa firii pământeşti nu aduce profit. “Duhul este acela care dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6:63). În Ioan 15:5, Isus a spus: “Despărţiţi de mine nu puteţi face nimic”. Nu contează că suntem implicaţi în lucrarea evanghelică, nu contează dacă lucrăm ca învăţători la Şcoala Duminicală, ca predicatori la biserică, sau ca orice altceva, adevărul este că dacă facem toate aceste lucruri în puterea firii pământeşti, nu folosesc la nimic!
Iar dependenţa de firea pămâtească nu numai că nu foloseşte la nimic, este chiar ne-profitabilă . Ieremia 17:5-6 spune, “Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima dela Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori.” Este nefavorabilă. Şi vedem acest lucru clar afirmat în 2 Corinteni 3:6, “… slova omoară, dar Duhul dă viaţă”. Litera legii omoară. Iar Duhul este cel ce dă viaţă. Acest adevăr este cu totul uimitor. Chiar şi Biblia, litera legii, fără viaţa Duhului lui Dumnezeu, este ne-profitabilă, ucide. Când suntem implicaţi în lucrări evanghelice, făcând lucrarea Domnului, predicând şi învăţând, toate aceste lucruri făcute în puterea noastră, ucid.
Sunt convins că acesta este unul din motivele pentru care se reacţionează foarte mult împotriva unor domenii precum sfinţenia. Am trecut prin câteva perioade de timp când existau oameni care predicau despre sfinţenie, şi despre standarde, dar atitudinea cu care se făcea acest lucru era de: “Prietene, dacă nu-ţi place, pleacă!” Predica, deci, se făcea cu aroganţă, in puterea omenească, şi nu era de folos. Cred că acesta este unul din motivele pentru care s-a exagerat în aruncarea/îndepărtarea tuturor standardelor de sfinţenie. Standardele sfinţeniei menţinute în firea pământească nu sunt de folos. De aceea, unii părinţi se miră, “Păi, am avut standarde şi reguli bune şi drepte, de ce mi se răzvrătesc copiii?” Pentru că litera legii ucide. Ce gând lămuritor! Nu este de folos. Totuşi, poţi lua standardele lui Dumnezeu de sfinţenie, pe care unii le-au numit rigide, şi toate punctele adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu, când Duhul le dă viaţă, ea nu este negativă ci pozitivă. Diferenţa o face Duhul Sfânt.
Dependenţa de sine, pe lângă faptul că nu este de folos, şi este dezavantajoasă, este şi păcătoasă. Biblia spune în Romani 14:23, “Tot ce nu vine din încredinţare(dependenţa de Dumnezeu) e păcat.”
Când nu depindem de Dumnezeu, depindem de noi înşine. Aşa că Biblia spune, “Ce nu vine din încredinţare ( adică, ce nu vine din dependenţa de Dumnezeu) este păcat.” Deci, din nou, poţi fi implicat într-o lucrare evanghelică, sau în predici, sau în lucruri care sunt bune, dar dacă nu te bazezi pe Dumnezeu, atunci depinzi de propria-ţi putere, şi Biblia spune clar că nu este de folos, este neprofitabil, şi în înaintea Dumnezeului celui Sfânt, este păcat! Ce descoperire alarmantă!
Sunt convins că o mare parte din lucrările mele de la început, pur şi simplu, erau săvârşite în puterea mea. Sunt foarte convins de acest lucru. Cred că am avut şi motive bune, cu toate acestea erau săvârşite în puterea mea. De câteva ori, am participat în activităţi evanghelice, colegi de facultate au venit la mine să-şi ceară scuze, iar eu eram chiar şocat. Mi-au spus: “Ştii, la facultate, nu prea te vedeam bine, credeam că predicai doar aşa, şi că această predică nu venea din inima ta.” Din ce cauză s-au gândit ei la aceasta? Eu cred că este din cauza firii pământeşti. Nu voi uita niciodată ce mi s-a spus, “Ştii, anul trecut am fost la etajul fratelui tău Jim. L-am auzit cum predica.” A mai spus, “Aş vrea să ştii că atunci când te-apuci să predici, parcă ai fi el. Singura diferenţă este că el predica din inimă.” Acesta a fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată, pentru că ceea ce mi-a spus, a fost adevărat. Cred din toată inima că am fost atât de sincer pe cât putea să fie inima mea înşelătoare. Credeam ceea ce predicam, dar nu făceam acest lucru bazându-mă pe Dumnezeu. Nu voi uita niciodată acele momente de început când am citit o biografie a lui Hudson Tylor, şi Dumnezeu mi-a arătat din aceste adevăruri. Stăteam în rândul din faţă al sălii; toate acestea aveau loc în timpul zilei, şi soţia mea exersa la pian. Citind, m-am gândit, “Noapte bună, iată că am fost implicat în lucrări evanghelice, şi sunt convins, citind aceste adevăruri, că în cea mai mare parte, aceste lucrări erau făcute prin puterea mea.” Aceasta înseamnă că înaintea lui Dumnezeu, nimic din făceam eu, nu era de folos, nu aducea nici un profit spiritual, era un păcat foarte murdar. Aceasta este o descoperire alarmantă, o trezire spre nevoie. Vezi, trebuie să recunoaştem că dacă viaţa creştină şi lucrarea creştină reprezintă o frustrare şi o povară, acesta este un semn sigur al faptului că depindem de noi inşine. Trebuie să ne punem întrebarea următoare: “ Cât din aşa-numita noastră lucrare va fi arsă în faţa scaunului de judecată al lui Hristos, din cauză că reprezintă doar lemn, fân, şi uscături?” Deci primul aspect este descoperirea – trezirea spre nevoie.
|
acatiste [0]
Scrisoare de dragoste a tatalui 