|
Despre stres
Despre stres, concept care a generat ?i genereaz? ?n continuare destule controverse ?i nedumeriri, s-au publicat, dup? introducerea lui ?n ?tiin?? de c?tre Selye, o multitudine de articole ?i monografii, estimate la 120.000 p?n? ?n 1981. Cu toate acestea problematica stresului, ?n special a celui psihic, continu? s? anime at?t aten?ia speciali?tilor, c?t ?i a maselor largi, termenul de stres fiind ancorat puternic ?i ?n limbajul cotidian.
Acest capitol reprezint? o ?ncercare de a prezenta succint c?teva perspective moderne de abordare a problematicii legate de stres.
1. Etimologie. Repere istorice
Nu se cunoa?te exact c?nd a fost folosit? pentru prima dat? no?iunea de stres ?n limbajul psihologic, diferite surse indic?nd ani diferi?i, dar cert este faptul c? conceptul a cunoscut o r?sp?ndire rapid? datorit? teoriei lui H. Selye.
Webster”s Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language [[1]] explic? etimologia cuv?ntului "stres" ca provenind par?ial din abrevierea cuv?ntului englezesc "distres", par?ial din cuv?ntul "estrece" din vechea francez?, ce aveau ?n?elesurile de "constr?ngere, suferin??", ?i derivate din latinescul "strictus", participiul trecut a lui "stringere", cu ?n?elesul de "a trage (din) greu". Termenul de "stres" desemneaz? o serie de substantive ?nrudite ca ?n?eles dar cu nuan?e ce pot diversifica sensul: ?ncordare, presiune, povar?, for??, efort, solicitare, tensiune, constr?ngere etc. [[2]].
A?a cum observ? mai mul?i autori [[3]; [4]], toate organismele vii exist? ?n virtutea legit??ii adapt?rii, fenomen sesizat pe plan istoric cu mult ?naintea celui de stres, ultimul fiind v?zut adesea at?t drept surs? c?t ?i consecin?? a unei adapt?ri prin mecanisme de ap?rare r?mase primitive ?i inadecvate vie?ii contemporane.
?nc? Hippocrate, sus?inut mai recent de Cl. Bernard (1878-1879)[14] ?.a., vehiculeaz? ideea privind capacitatea organismului de a-?i men?ine constante condi?iile interne de via??, idee dezvoltat? de fiziologul american Walter B. Cannon [[5]; [6]] care introduce termenul de "homeostazie" ce indic? aceast? capacitate. Cannon demonstreaz? existen?a numeroaselor mecanisme homeostatice specifice de natur? fiziochimic?, enzimatic?, endocrin? ?i nervoas?, mecanisme ce protejeaz? organismul contra unor agen?i perturban?i.
Considerat ca fiind cel mai important precursor al teoriei stresului, Cannon studiaz? reac?iile organismului ?n situa?ii de urgen?? ?i ?n particular reac?ia cunoscut? sub numele de "fight or flight". Datorit? acestei reac?ii, oamenii, ca ?i animalele, vor alege ?ntre a lupta sau a ?ncerca s? fug? de situa?ia care devine amenin??toare pentru ei. Cannon dovede?te experimental rolul secre?iei de adrenalin? ?n adaptarea organismului la stimulii din mediu ?n situa?iile de urgen?? (emergency reactions) [[7]].
O contribu?ie important? la problematica adapt?rii, ?i indirect a stresului, au adus-o ?i al?i oameni de ?tiin??, printre care fiziologul rus I. P. Pavlov, care descoper? mecanismele de ap?rare prin reflexe condi?ionate, cu func?ie anticipativ? [[8]; [9]], S. Freud cu teoria sa despre nevroza defensiv? ?i mecanismele incon?tiente de ap?rare psihologic? [[10]], grupul condus de B. G. Ananiev [[11]] care relev? existen?a unor tendin?e divergente de evolu?ie a indicatorilor neurovegetativi ?n starea de emo?ie, tendin?e puse ?n leg?tur? cu predominarea la nivel individual a reglajului simpatic sau parasimpatic ?.a.
2. Sindromul general de adaptare
?n 1936, f?r? a men?iona ?nc? termenul de stres, H. Selye public? un articol despre tendin?a organismului de a reac?iona stereotip la diferi?i agen?i chimici, fizici ?i biologici, descriind aceast? tendin?? sub denumirea de "sindrom general de adaptare" (SGA) (cit. [14, p. 21]), ea cuprinz?nd totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru c? ele apar la oricare dintre agen?ii declan?an?i men?iona?i), capabile s? asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului ?n fa?a agresiunii care-i amenin?? integritatea morfologic? sau a constantelor sale umorale. Geneza conceptului de sindrom general de adaptare este legat? de observa?ia lui Selye c? boli complet diferite, dincolo de manifest?rile specifice, au un corolar de manifest?ri comune: stare general? alterat?, inapeten??, tulbur?ri digestive, dureri articulare ?i musculare, febr? etc.
Selye descrie trei stadii distincte ale evolu?iei sindromului general de adaptare [[12]]:
1) stadiul reac?iei de alarm?, care cuprinde dou? faze: de "?oc" ?i de "contra?oc";
2) stadiul de rezisten?? (de revenire sau de "contra?oc prelungit");
3) stadiul de epuizare.
?n faza acut? de ?oc a reac?iei de alarm? rezisten?a general? a organismului scade sub cea medie. Dac? agentul nociv este foarte intens ?i/sau incompatibil cu via?a, survine moartea, iar dac? organismul supravie?uie?te se instaleaz? faza de contra?oc, c?nd are loc mobilizarea general? a for?elor de ap?rare ale organismului p?n? la instalarea unei st?ri de rezisten?? cu caracter adaptativ ?i corespunz?toare situa?iei date, capacitatea de rezisten?? a organismului cresc?nd peste medie. ?n stadiul de rezisten?? organismul pare c? s-a adaptat la situa?ie, comport?ndu-se relativ normal dar cu persisten?a modific?rilor din faza de contra?oc a reaciei de alarm?. Stadiul de epuizare se dezvolt? ?n cazul ?n care agentul nociv continu? s? ac?ioneze iar adaptarea, ob?inut? cu pre?ul reac?iilor de contra?oc prelungit, nu mai poate fi men?inut?. Rezisten?a scade din nou sub medie, iar ?ndat? ce resursele se epuizeaz? via?a ?nceteaz? [[13]].
Selye explic? caracterul trifazic al SGA prin faptul c? "energia de adaptare" a organismului este finit? ?i epuizabil?. El men?ioneaz? o energie de suprafa??, reversibil?, ?i o energie de profunzime, finit?. Acest stoc de energie de adaptare nu este m?surabil, dar difer? ?n limite largi de la individ la individ.
Trebuie men?ionat faptul c? ?n leg?tur? cu valabilitatea schemei SGA ca presupus mecanism unic al adapt?rii ?i ?ntroducerea no?iunii de "energie de adaptare" ca for?? vital?, consumabil?, presupus? a fi programat? genetic ?ntr-o cantitate fix? ?i nem?surabil? au fost formulate mai multe obiec?ii ?i critici argumentate [[14]].
3. Definirea conceptului general de stres
Orice situa?ie care solicit? mecanismul de adaptare creeaz? stres [[15]; [16]], fenomen pe care Selye ?l define?te ca fiind orice r?spuns al organismului consecutiv oric?rei cerin?e sau solicit?ri exercitate asupra organismului de c?tre un evantai larg de agen?i cauzali - fizici, chimici, biologici, psihici etc. [[17]]. ?n cazul ac?iunii de mai lung? durat? a agentului stresor acest r?spuns ?mbrac? forma SGA, put?nd - ?n caz extrem - parcurge toat? gama modific?rilor SGA ?i suprapun?ndu-se complet pe toat? "suprafa?a" acestuia. Un aspect vizat de criticile formulate la adresa teoriei lui Selye este accentul exagerat pus pe nespecificitate ?i neglijarea elementelor specifice. Ast?zi reac?iilor nespecifice le sunt ad?ugate ?i cele trei tipuri de specificitate: de situa?ie, de personalitate ?i de r?spuns (L. Levi, 1972, cit. [14, p. 23].
Al?turat termenului de stres, Selye introduce ?i no?iunea de "boal? de adaptare" [[18]]. El recunoa?te c? nu exist? boal? a c?rei unic? ?i exclisiv? cauz? ar fi stresul. Dar un stres prea puternic poate determina pr?bu?irea mecanismelor de ap?rare ale organismului.
Tentativele contemporane de definire a stresului ?n general (indiferent de natura sa: fizic?, biologic? sau psihic?) au condus la o diversificare de sensuri ale cuv?ntului "stres", ?n?eles ca:
a) element al lumii externe inductor al unei reac?ii de constr?ngere intens? a fiin?ei umane;
b) proces reac?ional fiziologic indus de aceste agresiuni exterioare;
c) dezechilibru dintre exigen?ele exterioare ?i posibilit??ile organismului de ale face fa??.
Iamandescu concluzioneaz? asupra conceptului general de stres c? el reprezint? o stare de tensiune a ?ntregului organizm (at?t compartimentul somatic, c?t ?i cel psihic) ap?rut? ?n cadrul unui dezechilibru marcat ?ntre solicit?ri (ale mediului) ?i posibilit??i (ale organismului).
?n calitate de componente fundamentale ale stresului apar:
a) stresorii (sursele de stres);
b) reac?iile la stres ?i/sau consecin?ele lui;
c) particularit??ile individuale care mediaz? comportamentul ?n stres.
Simptomele stresului pot fi clasificate ?n:
a) fizice (dureri de cap, tulbur?ri cardiovasculare, deficien?e gastrointestinale, alergii, probleme dermatologice, tulbur?ri ale somnului ?i cele ale respira?iei etc.);
b) psihologice (probleme emo?ionale ?i cognitive, precum, insatisfac?ia muncii, depresia, anxietatea, plictiseala, frustrarea, izolarea, resentimentul etc.);
c) comportamentale: a) cele referitoare la persoan? (evitarea lucrului, utilizarea alcoolului ?i drogurilor, pofta exagerat? sau diminuat? de m?ncare, agresivitatea fa?? de colegi sau membrii familiei, probleme interpersonale etc.); b) cele cu impact organiza?ional (absenteism, fluctua?ie profesional?, predispozi?ie spre accidente, productivitate sc?zut? etc.).
4. Tipuri ?i forme de stres
?n literatura de specialitate sunt descrise mai multe forme de stres: stresul ambiental, av?nd ca factori principali zgomotul, c?ldura/frigul, trepida?iile, poluarea aerului, radia?iile etc.); stresul gravita?ional, av?nd ca factori principali imponderabilitatea ?i accelera?ia; stresul urban, av?nd ca factori principali zgomotul, aglomera?ia, poluarea; stresul hiperbar, av?nd ca factor principal presiunea atmosferic? ridicat?; tehnostresul, av?nd ca factor principal excesul informa?ional; stresul prenatal ?i neonatal, av?nd ca factor principal hipoxia; ?.a.
Selye [15] descrie stresul ca av?nd patru varia?ii fundamentale, dispuse pe dou? dimensiuni: distresul vs. eustresul ?i hiperstresul vs. hipostresul. Termenul de "eustres" desemneaz? nivelul unei stimul?ri psihoneuroendocrine moderate, optime, care men?ine echilibrul ?i tonusul fizic ?i psihic al persoanei, starea de s?n?tate ?i induce o adaptare pozitiv? la mediu. Stresul ce dep??e?te o intensitate critic?, a c?rei valoare variaz? ?n limite largi de la individ la individ, este desemnat prin termenul de "distres". Distresul este provocat de supra?nc?rc?ri, suprastimul?ri intense ?i prelungite, care dep??esc resursele fiziologice ?i psihologice personale, rezult?nd sc?derea performan?ei, insatisfac?ie, tulbur?ri psihosomatice ?i fizice (Thoits, Hannam, 1979; Ursin, Murison, 1984, cit. [14, p. 25]. Termenul de "hiperstres" desemneaz? un nivel de suprastimulare ce dep??e?te limitele adaptabilit??ii duc?nd de la suprasolicitarea mecanismelor adaptative p?n? la epuizarea lor, ?n vreme ce termenul de "hipostres" desemneaz? un nivel de substimulare ce duce la o lips? de auto-realizare manifestat? prin imobilitate fizic?, plictiseal? ?i deprivare senzorial?.
Clasificarea lui Selye este completat? de al?i autori cu alte tipuri de stres ?i agen?i stresori, utiliz?nd variate criterii. Astfel, se diferen?iaz? [14, p. 31] stresul acut sau de scurt? durat? (dureaz? minute, ore) ?i stresul cronic sau de lung? durat? (dureaz? zile, luni); stresul cumulativ (longitudinal) ?i stresul multiplu (transversal) sau independent; stresori majori, minori ?i poten?iali; stresori centrali ?i periferici; stresul informa?ional [[19]]; stresori cu ac?iune continu? ?i respectiv discontinu?, intermitent?, iar pe de alt? parte, stresori unici sau repeta?i; agen?i fizici ?i psihologici sau mentali ?i sociali, exist?nd ?i forme combinate.
escoala.ro |
articole-diverse [178]
Rochie mireasa 