|
Categoria : diverse - Subcategoria : articole-diverse
|
FILE DE GANDURI (Cosmina Cucu)
Pașii mei sunt prea mici pentru o lume atat de mare.. Gandurile prea puține, visele prea infime, trotuarul prea meschin, oamenii prea ingenui. Aceeași dimineață.
Insignele de pe rucsac exprimă sentimente in contradictoriu. Oamenii din autobuz mă privesc cu fețe adormite și probabil se intreabă din ce sanatoriu am evadat. Blugii rupți și părul roșcat sperie. Le analizez fețele colegilor de trafic și mă intristez. Nimeni nu știe să zambească, fericirea s-a pierdut printre amintiri. In fața mea un bătranel stă elegant pe scaun și imi face cu ochiul. Ii zambesc, mă pierd, mă sperie necunoscuții pentru că nu le cunosc gesturile. Bătranelul continuă procesul de intimidare. Uit de traficul aglomerat și mă mulțumesc să ascult muzica din căști. Bătranul continuă să facă cu ochiul, se agită. Intr-un final vorbește: De ce stai cu picioarele așa ? Poartă-te civilizat! Stai drept!. Femeia de langa el imi face semne cum că ar fi nebun, zambesc din nou- doar așa imi ascund neliniștea.
Nu imi place să mă trezesc dimineața devreme. Intodeauna mi-am dorit să dorm mult. Nu am nevoie de mancare sau apă ci doar de somn. Ador intunericul și noaptea. Poate pentru că noaptea visez... visez frumos. Imi inchipui cum ar arăta viața mea peste 10 ani. Imi place să fac asta, uneori visez cu ochii deschiși. Mama mă ceartă spunandu-mi că voi ajunge o artistă de doi bani dacă mai visez mult.
Visez că mă voi căsători cu Auruțu. El e inalt și frumos... și tatal lui e de la C.A.P. Visez că o să am o fată și un băiat. Vreau să mă fac invățătoare, de fapt eu aș vrea să cant, dar nu mă lasă mama. Spune că o să mor de foame și mă indeamnă să imi scot prostiile din cap. Tovarășu profesor de sport mi-a zis că dacă ajung artistă sau sportivă pot să plec din Romania. Nu vreau să fug cum a făcut vecina Aurica. Eu vreau să văd cum e acolo unde se duce mereu tovarășu Ceaușescu. Poate acolo e unt la pliculeț sau pastă de dinți colorată. Visez televizor in fiecare cameră care să mearga fără oprire și cărți multe in bibliotecă. Cărți din care Tovarășu nu ne lasă să citim acum.De ce mă atrage interzisul? De ce vreau răul poporului?
Dar dacă il las pe Auruțu și mă căsătoresc cu Nicușor Ceaușescu? Aș putea?
Urăsc școala. Nu mai trebuie să scriu nimic, ajunge prima propoziție. Acum te vei gandi ca orice om matur: fetița aceasta are mari probleme la școală: fumează, se droghează, are note mici, se ceartă cu profesorii, etc. . Ca să te pot aduce la realitate iți sugerez să construiești o frază in antiteză cu cea anterioară și astfel vei reuși să mă caracterizezi. Singura mea problemă ar pute-o reprezenta doar gandul și blugii rupti de care se ia mama- nu și profesorii.
Mă nemulțumește Romania cu problemele sale care se răsfrang asupra mea. Urăsc Romania insă nu voi părăsi aceasta țară niciodată. Nu pentru că am incredere in ea ci pentru că nu pot să gandesc și să simt altfel decat romanește.
Revenind la școală consider că toată lumea se chinuie să distrugă noua generație. Profa de chimie ar face orice să mă prindă cu lecția neinvățată. Vrea să imi dea 4, să-mi strice media. Are gandire de securist. M-am gandit zilele trecute la ea in comunism. O văd ca fiind o fată cu părul lung (acum e tunsă), cu zambet suav. E genul de persoană care participă la toate adunările partidului și toarnă tot. Ceea ce inveți in tinerețe nu uiți niciodată, drept dovadă la consiliul școlii mereu are ceva de obiectat in privința elevilor.
Il urăsc pe directorul liceului care in clasa a XII-a s-a gandit să bage uniformă. Chiar dacă acestea au ajuns (nu in totalitate) cu doua luni inainte de incheierea anului școlar, ele trebuie plătite și purtate. Mai nou am auzit că vine vara și trebuie să ne cumpărăm și tricouri pentru uniformă. Il urăsc pe directorul școlii pentru că mereu amenință că exmatriculează elevii pentru absențele făcute. Numai gura e de nenea Directoru, ar trebui să exmatriculeze copiii pe care i-a adus chiar el in acest liceu. Cu ce preț au sosit elevii directorului chiar și in clasa a XII-a nu știu sigur (500-700 euro sau cunoștințe?). Important este că am 5 absențe și imi spune mereu : Cand vorbește Moscova tu să taci, iți pun dosarul in brațe și te dau afara!. Mintea mea de copil imi spune că ar trebui să iși ia de mană protejații și să plece primul. Oricum nu avem nevoie de el, e inutil și nu știe să aprecieze originalitatea. Sigur suntem in secolul XXI?
Imi aduc aminte cu nostalgie de clasa a doua. Aș zice Doamne cat am asteptat !, dar poate mă aude cineva. In clasa a doua am fost facută pionier, adica am primit cravată de pionier. Cea mai mare mandrie cand am fost numită comandant de detașament, iar ceilalți trei după mine la invățătura erau comandanți de grupă. Aceștia se ocupau de activități școlare.
Sunt vremuri frumoase cand ești mic. Nu ai temeri, nu știi ce se intamplă, poți să vorbești orice. Inocența te apără. Nu ințelegeam de ce tatăl meu il injura pe Ceaușescu doar acasă și in fața prietenilor il slăvește, nu ințelegeam de ce bunica se roagă acasă și nu se duce la biserică, nu ințelegeam
și era mai bine.
Nu mă acomodez! Cred că m-am născut in alt secol, nu imi place comunismul
nu ințeleg. Urăsc uniforma! Aș vrea să imi creez propriile mele haine. La grădiniță, școala generală și liceu se poartă uniforme obligatorii:
-la gradiniță: -șorțuleț bleu cu fundiță alba
-la școala generală (Cls. I-IV): -șorțulet pepit alb-albastru
-școala generală (cls.V-VIII): -sarafane albasre și cămașă bleu
-liceu: -sarafan albastru-inchis spre negru și cămașă bleu.
Sunt obligatoriu: -șapca pentru băieți, bentiță albă pentru fete și matricolă, obiecte fără de care nu ai acces in școală!
Imi aduc aminte zilele de vară petrecute la bunici- chipurile țăranilor ce exprimau doar liniște, fericirea de a-și lucra pămantul și anecdotele lor ce-mi aduceau zambetul pe chip. Acolo am făcut grădinița.
Doar la țară norii sunt atat de albi și cerul atat de albastru. Jocul meu era inocent și gandurile atat de simple... In momentul in care ajungeam in oraș simțeam cum imbătranesc, cum puterile mele se pierd. Dacă aș fi trăit mereu la sat aș fi cunoscut tinerețea fără bătranețe. Claxoanele , gropile, vecinii de deasupra, bătranele din fața blocului, praful, zgomotul, căldura sufocantă, aerul aspru, ploile acide... ne urațesc.
Cărțile citite sub nucul bătran erau ațat de captivante... Vecina de la 4 mă innebunește: Nu ai rezista in comunism! Cu gandirea pe care o ai nu iți dau decat o lună. Ți-ar trebui ținută, uniformă, păr prins. Ar trebui sa inveți cantece patriotice. Ai fi arestata pentru libertatea ta excesivă. Poeziile tale ar contribui la decăderea ta, gandești prea complex.
Astăzi ne-am adunat in careu. Mă simțeam amenințată, inchisă. Vedeam doar cravate roșii, inele de plastic și pionieri. Profesorul de romană nu a mai venit astăzi la școală. Se aude prin școală că avea o soră in străinătate care ii trimitea țigări Kent și el le vindea in oraș la noi. Am auzit că i-au intors casa pe dos. Cand am ajuns acasă m-am uitat la televizor. Suntem fericiți, azi am avut curent și am putut să vedem cum se vorbește despre Ceaușescu și țară. Fericirea e doar cu teleenciclopedia. La televizor, se spune că, oamenii sunt foarte civilizați și fac curățenie pe străzi de bună voie. Dar eu stiu că vecinii mei sunt obligați să iese la curățenie și tata se supără mereu.
Minuni se ascund printre frunze. Razele soarelui incearca să le găsească, dar privirea mea amețește. Dor de vara trecută. Mă intorc cu gandul la ora de chimie. Profesoara pare o bufniță ce vorbește chineza: in apă ea se inmoaie și formează coca...amidonul... mai interesante amintirile mele. Imi privesc ciudat colegii care scriu ca niște mașinării și mă intreb ce gandesc ei.
- Luni să aduceți cartofi ca să facem un experiment!
- E ziua școlii, nu venim, se aude un glas din spate. Deodata incepe o zarvă in clasă, fiecare discută ce vrea- profesoara a căzut pe ganduri. După un timp:
- Așa.... să continuăm, la ce am rămas?
- Să aducem cartofii.... Multe rasete, nimeni nu are chef de ora aceasta. Animăluțul cu catalog iși reia discursul. In prima bancă cineva iși roade unghiile, in banca a doua copiere de pe tablă, in ultima bancă privirea trădeaza- probabil dragostea triumfă. Ciudat cat de mulți copii au ochelari. In clasă sunt șase persoane (și eu printre ele ), plus profesoara. In clasa a II-a eram singura si bineințeles subiectul de barfă al multor colegi.
- Prepararea alcoolului, da Ina? Eu dau din cap și incerc să mimez faptul că sunt foarte atentă la oră, mă deranjează foarte mult cand cineva imi intrerupe gandurile, din fericire bufnița zboară repede... Stăteam in banca a doua și imi placea banca mea. Mereu luam note mici la lucrari la matematică. Invațătoarea se plangea mereu părinților că eu nu copiez bine exercițiile de pe tabla și inventez altele, pe care culmea... le rezolvam bine.
Intr-o zi frumoasă de primavară... s-a hotărat invățătoarea să aducă in locul meu o preferată a dansei, iar eu trebuia să ajung in locul privilegiatei, adică in banca a patra.
- Robescu, mută-te in locul ei! Că ea nu vede la tablă.
- Nu mă mut, că nici eu nu vad. Nu imi aduc aminte tot dialogul, dar știu că am fost foarte fermă in afirmații și nu vroiam să mă mut. Intr-un final am luat cateva palme și am fost tarată in banca a patra. Binințeles măna invățătoarei se odihnea in pletele mele. Peste o săptămană m-am dus cu tatal meu la școală. Cand am intrat in clasa toți au rămas uimiți. Invățătoarea a inceput să imi spună Ina, am ajuns in banca mea preferată- deși mi de oferise prima bancă, dar am refuzat-o și de atunci am luat numai 10.
Toate acestea datorită (sau din cauza, pentru unii) unei perechi de ochelari ce imi acoperea toata fața. Profesoara a văzut ca am scris toata ora, se indreaptă spre mine... eu inchid caietul.... se sună... ea zambește și se intoarce din drum. Poate vă intrebați cum zambește o bufniță...ironic...da!
In clasa a V-a mi-a fost cel mai rău. Nu ințelegeam de ce...
Priveam stema și tabloul lui Nicolae Ceaușescu de deasupra tablei și nu ințelegeam de ce trebuie să il slăvesc pe acel om pe care nu il intalnisem niciodată. Nu ințelegeam de ce trebuie să am o poziție fixă in bancă sau de ce trebuie spionați colegii. Tata mi-a spus să nu imi mai fac atatea probleme. Mi-a explicat și că profesorii nu lasă elevi corigenți sau repetenți incat riscă să iși piardă postul sau salariul prin faptul că nu și-au făcut bine meseria. Profesorul ce lăsa un elev corigent era privit ca un amator, nereușind să invete sau sa ii bage in cap elevului cunoștintele necesare pentru a trece clasa.
Imi pierd amintirile căci la Radio Romania Liberă se vorbește despre Nicolae Ceaușescu și soția lui, sper să bage muzică populară sau sinfonică. In timp ce ascult răsfoiesc : "Scanteia","Dobrogea", Romania liberă..... Ce cultă sunt!
Zambesc ironic spre televizor. Văd imaginea tovarășului și aud cantece patriotice. Azi 26 ianuarie s-a născut Nicolae Ceaușescu și romanii ii serbează ziua- post mortem.
* Din anumite surse cărora le voi păstra anonimatul, ca un ziarist de duzină ce vreau să par, am aflat că adevărata zi de naștere a tovarășului nu este aceasta. Se pare că tatăl, din prea multă bucurie că are băiat, a pierdut cateva zile prin carciumă și a uitat de declararea copilului.*
M-a sunat Oana să-mi spună la multi ani, sunt născută pe 26 la fel ca ea, alte luni, diferite de a domnului Ceausescu.
Mă leaga incă ceva de comunism.
Aștept reportajul de la știri să văd ce vor spune ei despre Tovarăș. Ii trimit tovarășului Cosmin un mesaj: Te vad! Păi tocmai tu, tovarășul Ghiță- tu, mana mea dreaptă să nu serbezi ZIUA MEA DE NAȘTERE! Nu tolerez asemenea comportament! Nicolae Ceausescu : <**>(e amprenta).
Mă amuz gandindu-mă la reacția lui cand va citi mesajul și mă tolănesc pe fotoliu moale.
Imi aduc aminte că eram mică și aveam o ramă mare in care era o poza alb-negru cu Tovarașu. Mama mea mi-a spus că e Nicolae Ceaușescu, credeam că e un coleg de la serviciul ei cu scaun rotitor
Uneri incerc să găsesc asemănări intre ce a fost si ceea ce este. Nu e greu. Comunismul se găsește in fiecare dintre noi, trăiește prin copacii Romaniei de azi. Probabil că ne ghidăm după proverbul rusesc : Celui care va pomeni trecutul - să i se scoată un ochi! Iar celui care-l va uita - să i se scoată amandoi! . Nu pot să fiu elev comunist pentru că nu pot să imit ceea ce alții au trăit intens fără să știe că există altceva.
Eu știu, trăiesc și mă revolt.
Eu simt, văd și scriu.
Mie nu mi-au fost furate cuvintele.
Mulțumesc Ž89 !
|
|
|
Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol. |
|
|
|
articole-diverse [178]
Rochie mireasa 