|
Categoria : diverse - Subcategoria : articole-diverse
|
Ganduri de dimineata
Mai am de citit 100 de pagini din Romanul adolescentului miop de Eliade. Ceva din mine imi spune ca ar trebui sa citesc in continuare si chiar imi face placere sa citesc, dar nu pot. Sau nu vreau... Interesant este ca pentru mine vacanta inseamna plimbari, priteni, distractie, insa sunt in vacanta si nu fac nimic ci stau in casa si lenevesc. Ma trezesc la 12 si tot ceea ce fac este sa ma uit la televizor, sa mai citesc din cand in cand si sa lenevesc. Nu o fac intentionat, mai degraba o fac din instinct.
Nu pot sa spun ca nu ma simt bine in vacanta. Ma inchid in cuibusorul meu- o parte din mine isi doreste aventura, dar cealalta parte triumfa si ajung in halul acesta. Ma simt bine in comoditatea mea si nu vreau ca nimeni sa ma deranjeze.
Sunt singura. Singuratatea aduce tristete, poate ca sunt si trista.
Mutandu-te in alt oras iti creezi o identitate noua. Nimeni nu stie cine esti, cine ai fost sau cine vei deveni. Poate ai fost un criminal, dar in noul oras esti preot si astfel se naste o noua viata... viata pe care poti sa o incepi chiar tu in orice clipa. Ne vorba de un alt oras sau o alta tara ci acum vorbim de o alta scoala- incepe liceul.
Poti sa-ti invingi timiditatea si in fata noilor colegi sa pari a fi acomodat cu mediul chiar daca cu doua ore inainte de ai cunoaste nu aveai curaj sa faci nimic. Daca ai un nume care nu iti place poti sa inventezi o porecla, sa spui ca as ti se zice si vei deveni alt om.
Chiar daca inainte nu aveai multi priteni poti sa spui ca esti inconjurat de amici, nu verifica nimeni, nimanui nu ii pasa, toti inventeaza. Asculti un anume gen de muzica, dar observi ca noii colegi asculta rock, ce te costa sa incepi sa asculti si tu? Poate asa te acomodezi mai repede.
Si iata cum te schimba liceul(sau tu) inca din prima zi.... o ti asa in prima luna,daca chiar vrei sa te schimbi incepi sa crezi chiar tu ceea ce ai spus despre tine, insa de cele mai multe ori adevarul iese la iveala.... totusi ,crede-ma, te schimbi.
Ce mai poti insa inventa cand au trecut deja doi ani de cand iti cunosti colegii, unii dintre ei devenindu-ti chiar priteni?
Poate oamenii nu se schimba ci isi descopera anumite parti neexploatate pana in acel moment.
Trei luni de vacanta, trei luni departe de „familia mea”. Acum 2 ani nici nu imi imaginam ca o sa ma atasez de ei. Am intrat pe poarta liceului indiferenta, ratacind pe culoare doar ca sa vad unde voi fi inchisa patru ani de zile. Am vazut si am plecat.
Nu am vrut sa imi cunosc colegii, nu ma interesau, dar nu cred ca mi-au simtit lipsa. Zambetul ironic aparea pe chipul meu de fiecare data cand vedeam colegi mai mari imbratisandu-se emotionati in clipa revederii... dupa doi ani ajungi sa ii intelegi.
Am stabilit ca la 10 sa ne vedem in fata scolii. Am pus ceasul sa sune la 8:30, a durat cam mult pana sa adorm... mult prea mult. Ascultam muzica si gandeam, gandeam in gol.
Cu toate ca sunt o fana a somnului m-am trezit la 7 . Stateam in pat si radeam gandind „imi revad colegii, sunt emotionata”. Poate radeam sa nu recunosc ca acesta era adevarul.
Bineinteles ca am plecat spre scoala mai devreme decat imi programasemgandindu-ma ca voi merge incet.
Nu imi e somn, nici frig, nici foame, nu am nevoie de nimic. Plutesc pe drumul spre scoala. Ma simt bine vazand ca dupa trei luni trotoarele sunt pline de viata, orasul prinde forma. Ajungeam la sinucidere daca mai stateam in zgomotul infernal al orasului, monotonia aceea se transformase in placere. Pe trotuar incep sa se inmulteasca micile vietati..multe... mai multe.
Cu gandurile departe observ o mamica ce trece pe langa mine cu un pusti la patru ace, am uitat sa spun ca mamica era la zece ace. Probabil copilul ei are invatator nu invatatoare.. fiecare cu norocul lui.
Am uitat de flori, toata lumea cumpara flori. Cred ca majoritatea o fac din instinctul de turma, daca ma gandesc mai bine le cumpara degeaba. La cate flori primesc anumite persoane in prima zi de scoala ar putea sa gateasca o luna si una in plus sau in minus nu prea conteaza. Ai putea sa oferi acea floare nu pe 15 septembrie ci pe 15 noiembrie. Poate ca atunci acest gest ar fi apreciat. In fata florariei trotuarul se transforma intr-o poteca de oameni.
In centru nu poti sa treci, ma bucura ca sunt pe jos. S-au hotarat toti sa isi duca copii la scoala cu noile achizitii. Parca e nunta, numai claxoane.... intarzie copii. Rad, in sinea mea dandu-mi semama ca 15 septembrie nu e o zi a copiilor ci una a parintilor... a clownilor.
Toti sunt imbracati ca de sarbatoare si vor sa arate ce au mai bun devenind caraghiosi fara sa vrea. Isi construiesc o personalitate, dar pe care nu stiu sa o sustina, nu e a lor.
M-a supar pe mine... trebuia sa observ nu sa analizez si sa imi zboare gandul. Obeserv figuri cunoscute chinuite de pantofii prea stramti pentru ca e prima zi in care sunt purtati sau freze care uita sa stea asa cum au fost aranjate. Zambesc si imi continui drumul. Vad imbratisari, dar nici una prea sincera. Aud franturi de discutii, nimeni nu prea stie sa se bucure, toti stiu sa se laude.
Ajung in fata liceului, nu imi vad camarazii... aaa!!i-am vazut!
|
|
|
Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol. |
|
|
|
articole-diverse [178]
Rochie mireasa 