Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive.
Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin “libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: “Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Despre prietenie,








Lasa un mesaj si spuneti parerea despre articol
Interesant… ma gandesc ca totusi exista exceptii… am facut o nebunie – si totusi o parte dintre prieteni nu m-au respins…au cautat sa ma inteleaga, “au intrat in mine”. Si am o prietena foarte buna si foarte critica – adica mereu imi spune “ti se vede o dunga naspa de fond de ten” sau “ieri te-ai comportat stupid in situatia X”… cateodata ma deranjeaza, dar imi dau seama ca ea imi face un bine.
nici una
sunt un baiat bine
NU SE POATE:TOCMAI MI-AM PIERDUT CEA MAI BUNA PRIETENA>SI STIU SI MOTIVUL DAR E PREA UMILITOR.
[:*] [:*] [:*]
[:))] [O:-)] [i-)] [[-O< ] [:->] [:->] [O:-)] [:d/] [>:p] [8->] [:-?] [:((] [:)] [:x] [<: -p] [8-|] [:-&] [:-??] [[-O<] [>
] [:-$] [:->] [:|] [:-< ] [:-o] [:-s] [(:|] [i-)] [b-)] [=p~] [/:)] [:-&] [8-|] [<:-p] [:-?] [x-(] [=d>] [:-/] [:d/] [O:-)] [:p] [:-w] [8->] [:g>] [=((] [;;)] [>:p] [>:p] [;))] [:))] [;)] [:((] [:d] [:(] [:)] [:x] [:*] nashpa rau
este super compunere.nu mai am ce zice. [:-o] am ramas uimita cand am citit-o .am luat shi eu din ea sa fac la tema.
Extraordinar!!! Asta a fost postata pe pagina mea de yahoo 360, drept blog! Pfffff
Sincer..sunt fericita ca ai curajul de a spune toate aceste randuri, chiar daca stii ca nu multi vor intelege..asa cum ai zis “experienta destinului” te ajuta mult…Sunt curioasa sa mai citesc ceea ce gandesti!:) [>:d<]
sincer..sunt foarte impresionata mi-au placut mult [:x] [:*] [>:d<]
Deci..este cea mai super compunere [:x] ..Am luat si eu din ea pentru a face o tema [:->] ..Am luat nota 10 [\:d/] deci MS [;))] k atzy pus compunerea asta pe net.. [;;)] [b-)] [;)] [>:d<] [:x] [O:-)] [:*] [:*] [:*] [=p~]
marpha… ai ce invatza!
[:->] [:->] [:->] [:->]
[=d>] [=d>] bv mie mia placut muuult despre prieteniie
[8->] I like this message verz verz much…felicitari…e o compunere minunata…as vrea sa am curajul sa scriu astfel de randuri…e pur si simplu minunata [8->] [:g>] [:*] [:x] [:p] [O:-)] [<: -p] [;))] [;)] [;;)] [8->] [8->] [>:d<] [:d]
o opinie foarte obiectiva asupra prieteniei…adik disecarea ei.sa nu uitam totusi k prietenia inseamna sentimente!
si mie mia placut a fost super bravo [=d>] [:*]
Prietenia inseamna mult pentru mine si daca un prieten ma inseala(imi ascunde lucruri)care chiat trebuiau stiute de mine aceea nu mai este o relatie de prietenie.Se duce totul de rapa. [:*] [:x] [x-(]
Foarte tare mi-a placut.Super tare.Bravoo [=d>] [=d>] [=d>] [<:-p] [<:-p] [<:-p] [:*] [:*] [:*]
[>:d<]
sooooooper tare [:x] [:*] [;))]
sp mf
[>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d<] [:x] [:x] [:x] [:x] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*]
imi place foarte molt aceasta descriere a unei prietenii. [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d<]
imi place foarte molt aceasta descriere a unei prietenii. [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d< ] [>:d<]
da e super tare ceea ce ai scris u aicea din pakte yo astazi am pierdut o prietenie de o viata din cauza unei prosti dak ar vedea si prietena mea care acuma numai e cea mai buna siar da seama k am dreptate si k sa inselat dar acuma asta este ea asa a vrut sa fie yo nu o pot obliga sa fie din nou prietena buna cu mine dak nu vrea e super tare tineo tot asa [:*]
da e super tare ceea ce ai scris u aicea din pakte yo astazi am pierdut o prietenie de o viata din cauza unei prosti dak ar vedea si prietena mea care acuma numai e cea mai buna siar da seama k am dreptate si k sa inselat dar acuma asta este ea asa a vrut sa fie yo nu o pot obliga sa fie din nou prietena buna cu mine dak nu vrea e super tare tineo tot asa [:*]
[:*] [:x] [:p] super mijto [;)]
[:*] [:x] [:p] super mijto [;)]
[:-o] este foarte bun mati uimit imi treuie pt religie esteb SUPERR!!!!!!!
bun comentariu .. ptr referat:D .. [:->]
[=((]
multi oferim….dar nu primim…
e si cazul meu…
comentariile nu sunt prea multe, viata ne rezerva surprize atunci cand ne asteptam mai putin si in cele mai mai multe cazuri de la cine nu ne asteptam
prea tare sincer:X:X:X:X……e prea adevarat…..poate k aja am patit j eo….dar e prea vi$$$….felicitari cn l-a scris…:*:*:*:*::**:8 [=d>] [=d>] [:x] [:*] [>:d<]
[:x] [:x] [:x]
este totul adevarat [:x] eu am o prietena care sufera mult
si prefera sa tina totul inchis in ea
dar eu mereu aflu ce are [:g>] caci nu o pot lasa asa…
mereu aud ca se taie cu lama si alte porcarii dar eu tine enorm de mult la ea si deaia nu o pot lasa sa sufere [:x] [>:d<]
textul este pur adevara si Aristotel zicea “nimeni nu poate trai fara prieteni chiar dc stapaneste toate bunurile pamantului”
3 tzoop3r [:x] [:x] [:x] [:*] [#-o]
potzi fii sigur k si cel mai bun prieten de poate trada sau lasa la greu rezulta k nu exista prieteni:|sau dak exista..ai nevoie de experientza k sa potzi sa tzii alegi..:D
pana la urma cei mai buni prieteni sunt parintzii!:X
Iubesc fetele [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*]
[:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:*] [:x] [:*] [:g>] [:g>] [:x] [:g>] [:g>]
Iubesc fetele [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*] [:*]
acest text este scris de Mircea Eliade. Nu vad sa fie specificat undeva autorul, off, off, off. aici un link cu articolul original.
dindragoste.ro/despre-prietenie.php
De multe ori consideram ca prietenia si iubirea sunt doua lucruri complet diferite,fara nici o punte de legatura intre ele.E un lucru fals,deoarece o prietenie adevarata implica si iubire,pretuire,respect.
Din pacate,o astfel de prietenie este foarte greu de gasit.E usor sa fi o persoana sociabila,sa te intelegi bine cu toata lumea,dar e un lucru foarte dificil sa le fi prieten acelor persoane.A-ti face un prieten nu inseamna doar a gasi o persoana care are aceleasi gusturi ca tine,care gandeste in acelasi mod.A-ti face un prieten presupune mult mai multe.O prietenie adevarata te obliga sa iti deschizi inima in fata celuilalt,sa acorzi incredere,sa stii sa asculti.
Prietenia dintre doua persoane poate fi privita ca o punte de legatura intre sufletele lor.Uneori nici nu mai este nevoie de cuvinte intre doi prieteni,deoarece acestia se cunosc atat de bine incat se inteleg doar din gesturi.
Esti un prieten adevarat atunci cand stii nu numai sa primesti,dar si sa daruiesti
incredere,secrete,pretuire,respect,sprijin si multe alte lucruri ce ar putea parea lipsite de importanta intr-un alt context.Dar intr-o relatie de prietenie curata,pura,aceste lucruri marunte sunt indispensabile.Ele aduc fericire.
Invata sa daruiesti si sa primesti lucrurile care te fac fericit si invata sa deosebesti o prietenie adevarata de o relatie strict bazata pe interes.
conteaza cel mai mult sa ai prieteni adevarati [:x]
[:x] imi plac mult aceste citate de prieteni, [<:-p] tinetio tot asa
[=((] am ji ew o prietena kare zice k tine molth la me…..ne sponem orice….ji mi-e tare frica ca ex prietenele mele sa-i spona lucruri neadv depre me…….kare poteti sa-mi dati un sfat
ast [:(] [:(] [:(] [:(] [:(] [:-<] [:-<]
Sunt deacord cu aceste randuri pt ca si eu am o prietena care nu este de loc sincera,ma barfeste pe mine si pe colegele celelate pe la spate…si nu imi place de loc de ea [:)] si nu e buna cu mn ca celelalte colege…. [:p] cred ca aceste randuri iar prinde bine [:d]
da este adevarat,yo stiu din propria experieinta,dar am intalnit o fata in kre pot sa am incredere si kre mia schimbat viata…
este fff bine sa cunosti pers fff bine dak nu,nu trebuie sa ai incredre in ea… [;)]
[:)]
[;;)] [:d] [>:d<] [O:-)]
[:*] [:x] [:)] [:d] [;)] [:g>] [;;)] [;))] [O:-)] [:-/] [\:d/] [<:-p] [b-)]
[:x] foarte frumos
prea tare:X [:x] [:x] [:x]
e faina aceasta povestire:X:X:X
dar nu pot sa o copiez:(:(:(
nush dc nu merge:-??
este foarte bun [;)] mai ales pentru proiectul ce trebuie sa il fac [:x]
Vreau eu sai dau un sfat lu”sweet_pink_rebela”..si eu am avut o prietena la fel..ii spuneam tot..sii ea nu(adik numi spunea tot despre ea…)…sii ma dezamagit!! Din cazua acelei prietene…aqum nu mai am incredere in nimeni…cei care vor sa’mi fie prieteni adevarati…trebuie sa ma faqa sa cred k isi doresc asta!!!…Pot sa zic k acea prietena ma roog…fosta k aqum nici buna nu ne mai dam [:-&] [:|] mia deschis ochii..adik in ce sens…am ajuns la concluzia k nu exista prieteni adevarati…sunt decat in fata prieteni si la spate dusmani!!! [:|]..poop si sper sati fie de folos ceea ce ti’am zis…oricum mai vb pe mess [>:d<] ai grija !!!Bafta
Nu contest faptul ca exsta prieteni falsi, prieteni care sunt alaturi de tine atata timp cat le este lor favorabil…dar pot sa spun cu mana pe inima ca exista si persoane care stiu ce inseamna sa fii un adevarat prieten…care stie cand sa iti spuna si sa te traga de mana atunci cand gresesti, nu sa te lase sa te afunzi in ganduri negre din care e posibil sa iesi mai greu…Si sa stii ca o vorba buna venita din partea unui prieten, atunci cand numai tu si el poate realizati ca ai nevoie de asa ceva, conteaza enorm de mult…
Eu ma bucur de prietenia unei persoane care se face a fi speciala numai prin simpla ei prezenta…iar noi doua pot spune ca vom fi prietene pe viata…pentru ca atat eu cat si ea credem in prietenia noastra si nu ne ferim niciodata sa spunem celeilalte in fata ceea ce gandim…sau ceea ce credem…
Ceea ce ai scris tu mai sus imi aduce aminte de alte prietenii false ce le-am avut, dar sa stii ca toate trec, iar Dumnezeu stie cand sa iti scoata in cale persoane deosebite…
[:*] [:x] [>:d< ] [:)] [:d] [;)] [:))] [:p] [:-w] [8->] [:g>] [;;)] [>:p] [=;] [;))] [=((] [O:-)] [\:d/] [=d>] [x-(] [8-|] [:-&] [/:)] [=p~] [#-o] [b-)] [(:|] [i-)] [:-s] [:-o] [:-< ] [:-$] [[-O<] [>
] [:-??] [:-g]
[:x]
Este frumos[:)]
Daca stai sa-l citesti pana la sfarsit[;)]
[:x] super thareeee [>:d<] [:x]
[:x] imi plac prieteniile
[:*] foarte mumosh [:x] [>:d<] … mdah ..exista si prieteni adevaratzi ..dah’ …din pakate exista si prieteni falshi ..si mai nou …la tot pasu’ intalnesti doar prieteni falshi…mai rar intanesti is prieteni adevaratzi ..mai ales de acelashi sex cu uh [:p] …si …eu stiu asta din proprie experientza [:|] …am trecut prin multe ..cu asa zisele mele "prietene adevarate".prietena mea cea mai buna …pe care o cunosteam din copilarie ma dezamagit …a fost o chestie…din cauza unui bayat..dah’ nu asta conteaza…akum … deshi ..am multzi "prieteni"…am mai multa incredere int’un bayat [:x] decat intr’o fata… si… poate vi se pare ciudat ca o fata sa’i pove unele lucruri unui bayat dah’ eu consider ca unii baietzi dau sfaturi mai bune decat unele fete …si niki de cum nu te f*** pe la spate ..cum fac unele fete [:|] …poop.. [:*] si grij de uh [:x] … bafta in continuare [>:d<] [>:d<] [:x]
super, e misto
prietenia e un fir de aur [>:d<] [:x] [:*] [:d] [;)] [;))] [;;)] [8->] [b-)] [=d>] [O:-)] [>:d<] [:)] [:d] [;)] [:))]
[>:d<] tzoopher tze skrie mai sus :X foarte mumosh` ;;) si app fata ku ggg_love_your_lipsSsS are dreptate in legatura ku prietenia
si eu am incredere mai mult intr`un baiat dkat intr`o fta
:( >:D<>:D<>:D<
Pritenia este foarte importanta in viata unui om,este ca o floare pe care o uzi in fiecare zi pentru a nu se ofeli. E trista viata cind nu ai cui inpartasi sentimentele care sunt prezente in fiecare zi traita din viata noastra. Pentru a iti face un prieten trebuie sa stii sa-l asculti sa-l intelegi precum si el pe tine, dar cea mai importanta culoare din prietenie e sa ai incredere in el si sa fii convins ca nu va spune nimanui ceia ce iai spus lui ca la un prieten.E greu sa-ti alegi un prieten dar e mai usor sa-l pierzi.Asa ca trebuie sa fii mereu atent la cuvintele tale pe care le spui unui prieten adevarat, nu il ofensa, reprosa ceva nicicind ca aceasta nu este prietenie.
e foarte bun text despre prietenie [;;)] [;;)] [;;)] [;;)] [;;)]
e foarte bun text despre prietenie [;;)] [;;)] [;;)] [;;)] [;;)]
ee tare mijtooo [=d>] [>:d<]
[:*] [:x] [>:d<] [:)] [:(] [:d] [:((] [;)] [:))] [:p] [:-w] [8->] [:g>] [=((] [;;)] [>:p] [=;] [;))] [O:-)] [\:d/] [:-/] [=d>] [x-(] [:-?] [<:-p] [8-|] [:-&] [/:)] [=p~] [#-o] [b-)] [i-)] [(:|] [:-s] [:-o] [:-<] [(:|] [:-$] [:->] [:|] [>:)] [[-O<] [:-??] [:-g] [:-g] toate aceste semne descriu prietenia intr`un fel sau altul
este sooper..bravo…foarte bine [>:d<] [:x] [:*] [;))] [8->] [O:-)] [\:d/] [=d>] [<:-p] [b-)] [=p~] [:d] [:)] [:p] [:g>] [;;)] [;))]
[>:d<]
fain [:d] [:x]
[>:)]
ma impresionat foarte mult punctul tau de vedere referitor la prietenie.Sincer.Super!!! [\:d/] [\:d/] [=d>] [=d>] [=d>]
mda prieteni….. [=((] [=((] cam rar gasesti prieteni adv care sa nu te lase la greu sau care sa te f**a pe la spate….. [:(] [:(]
PAREREA MEA ESTE K PRIETENI ADEVARATI SE GASESC FOARTE GREU,ASTA DAK NU AI BANI
as vrea citate despre prietenie…oriqum..imi place ce scrie aici… [:x] [>:d<]
si eu as vrea citate despre prietenie adevarata
[:p] [:-/] [8->] [i-)] [:-$] [>:)] [:-??] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [:-o] [O:-)] [O:-)] [O:-)] [O:-)] [O:-)] [O:-)] [O:-)] [8->] [8->] [>:d<] [:)] [:x] [:*] [8->] [:-/] [>:)] [[-O<] [:-??] [:-g] [/:)] [=p~] [#-o] [#-o] [#-o] [#-o] [#-o] [#-o] [#-o]
[=((] [;;)] [>:p] [=;] [i-)] [:((] [:((] [;)] [b-)] [<:-p] [=p~] [#-o] [#-o] [b-)] [i-)] [x-(] [;;)] [=((] [8->] [:p]
urmatoarele cuvinte simbolizeaza prietenia [:*] [:x] [>:d<] [:)] [;)] [:))] [:p] [8->] [:g>] [;;)] [=;] [;))] [O:-)] [\:d/] [=d>] [:-?] [<:-p] [b-)] [b-)] [=p~] [:-g]
o ce sa spun am vreo 100 de prieteni si le sunt aproape mereu si la bine si la greu [:*] [:x] [>:d<] [:)] [:d] [;)] [:))] [:p] [8->] [:g>] [;;)] [=;] [;))] [<:-p] [=d>] [\:d/] [O:-)] [b-)] [=p~] [:-g] daca vreti sami fiti prieteni contactatima la nico.criss
[:*] [:*] [:*] [:x] [:x] [:x] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [:)] [:)] [:)] [:(] [:(] [:(] [:d] [:d] [:((] [x-(] [x-(] [>:)] [>:)] [>:)] [:->] [:-$] [:-$] [:|] [:-o] [:-o] [:-s] [x-(] [=((] [=((] [:g>] [8->] [:-w] [:-w] [\:d/] [\:d/] [O:-)] [:-<] [=d>] [:-/] [:-&] [:-&] [8-|] [8-|] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [8-|] [8-|] [8-|] [:))] [;))] [;))] [;)] [=;] [=;] [:((] [:-g] [:-??] [[-O<] [[-O<] [:-$] [:-/] ………………..id….add…..fetitsha_roschata.bsk toti baietii.:X [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x]
[:*] [:x] nu cred
[:|] [:|] nu prea stiu care imi sunt q aadevarat prieteni [b-)] [i-)] [i-)] [\:d/] [:x] [:x] [>:p] [>:p] [;;)] [:-??] [:-g]
foarte bun articolul imi place [=d>] [8->]
PRIETENIA [:g>] este cel mai bun lucru existent vreodata tine de foame tine de frig tine de urit si de singuratate urmatoarele fete o simbolizeaza [:*] [:*] [:x] [>:d<] [:)] [;)] [:))] [8->] [:g>] [;;)] [O:-)] [;))] [\:d/] [=d>] [<:-p] [=p~] [>:)]
PRIETENIA [:g>] este cel mai bun lucru existent vreodata tine de foame tine de frig tine de urit si de singuratate urmatoarele fete o simbolizeaza [:*] [:*] [:x] [>:d<] [:)] [;)] [:))] [8->] [:g>] [;;)] [O:-)] [;))] [\:d/] [=d>] [<:-p] [=p~] [>:)]
PRIETENIA ESTE VESELIA TUTUROR [:))]
[>:d<] [x-(] [x-(] [x-(] [x-(] [x-(] [x-(] [x-(] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] cacat
[:d] [:d] [:d] [:d] [:)] [:)] [:)] foate frumos citatul
sunteti cam prosti…parca nu ati mai vazut niciodata un emoticon… si in legatura cu articolul:e foarte interesant si chiar placut cand este citit;)
[O:-)] [:x] [>:d<] [:)] [:d] [;)] [;))] [b-)] [[-O<] [:-g] [\:d/]
foarte ok articolul [:*] [:d] [8->]
[(:|] [(:|] [[-O<] [[-O<]
e naspha,nu are cooerenta [:|] [:-/] [;))]
e naspha,nu are cooerenta [:|] [:-/] [;))]
lol [:-??] [:-g] [[-O<] [:-w] [:-g]
[:-??]NU stiu ce sa zic…. [(:|] [:-w]
[:*] [:x] [:)] dlagutz… [:)] [\:d/] [:p]
[=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [8->] [8->] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:->] [:->] [:->] [:->] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [x-(] [:-?] [;;)] [=p~] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&]
[=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [8->] [8->] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:))] [:->] [:->] [:->] [:->] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [\:d/] [x-(] [:-?] [;;)] [=p~] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&] [:-&]
[:))] "sa se puna in mine "
Poate ar suna mai bine " sa se puna in locul meu "
Papa si pe viitor mai multa atentie… [=;]
nemaipomenit
[=d>] felicitari…e tare [:g>] [:x] [>:d<] [:*] [:x] [>:d<] [:*] [>:d<] [>:d<] [:x] [>:d<] [>:d<] [:x] [:x] [:x] [:x] [>:d<] [:x] [>:d<] [:x] [>:d<] [:*] [>:d<]
yo am sc pe aia de mai sus dar mai buna e asta dat nu mai cs din nou sa ma lasati in aia mea
superb!
este foarte adevarat ce scrie pe acest site…intradevar acm nu mai prea gasesti oameni sinceri…ador sit-ul asta [:*] [:x] [>:d<] [:)] [:d] [O:-)] [=d>] [:*] [:x] [:*] [:x]
…atentie la exprimare!!! [:))]
si mie mi-a placut :X enorm de mult … by the way ladies ;;)my name’s claudiu :X :*:*:
dak te imprietenesti q o prietena/prieten nu sp toate secretele k mai tarziu iti va dezvali secretele si nu [:x] [:x] regreta sa nu le spui k va fi un prieten/prietena fffffffff buna
[:(] [>:d<] [:*] [O:-)] [:-<] [:-/] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [;)] [;)] [:*] [:*] e bine sa iti traiesti viata trebuie sa o traiti la maxim
[;))] [:))] [:))] [:))] [:))] sa zicem ca sunt mijtoo [;))]
Foarte incantator si consolidator acest comentariu despre prietenie [>:)] [[-O<] [:-??] [:-g] [:-&] [/:)] [=p~] [#-o] [b-)] [i-)] [(:|]
[:x] [8->] [>:d<] [:*] [>:d<] [:d] [O:-)] [:p] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x]
[O:-)] [\:d/] [=d>] [;;)] [x-(]
[O:-)] [:d] [>:d<]
beton
beton [:x]
[8->] FRUMOS [=d>]
este tare…..am avut si eu o prietena si ma tradat:-jasa sunt prietenii in ziua de azi….vb aia"prietenele iti fura prietenii";):*
este tare…..am avut si eu o prietena si ma tradat:-jasa sunt prietenii in ziua de azi….vb aia"prietenele iti fura prietenii";):*
este tare…..am avut si eu o prietena si ma tradat:-jasa sunt prietenii in ziua de azi….vb aia"prietenele iti fura prietenii";):*
este tare…..am avut si eu o prietena si ma tradat:-jasa sunt prietenii in ziua de azi….vb aia"prietenele iti fura prietenii";):* [x-(] [=((] [:((] [:|] [:-<]
prieteni de cele mai multe ori te trag pe sfoara [x-(] dar alti sunt buni si adevarati cum e cea mai buna prietena a mea daria [:x] [:x] [:x] te pup dulce daria u esti iubirea mea [:*] [:*] [:*] [:x]
uni prieteni te trag pe sfoara dar alti sunt adevarati cum e prietena mea Daria [:x] [:x] [:x] te iubesk mult [:x] [:*] [:*] [:*]
n`am citi….dar imi place sa las comentarii [:d] [:))] [:*] [:x] [>:d<] [:p] [<:-p]
n`am citi….dar imi place sa las comentarii [:d] [:))] [:*] [:x] [>:d<] [:p] [<:-p]
nam citit dar imi place sa las comentarii [:))]
Informatiile sunt interesante! Ma ajuta la proiecte! [:)] [:)] [;;)] [;;)] [>:d<] [>:d<]
[:*] [:*] in ziua de azi e bn sa fi pr cu toata lumea [:*] [:*]
sunt frum m-au ajutat la tem ala romana [;)] [;)] [;)] [;)] [;)]
ma ajuta la tema [:(]
foarte frumos
prob e dc nu marge sa copii ce scrie sau sa downloadez???x(
[>:d<] [>:)] nu pot copia..ste` tampit…ma pish pe voi… [x-(] [:-w] tilicari
sut un tip foarte prietenos vreti sa fim prieteni ? id meu georgica.tudose nu conteaza de unde esti si cati ani ai va astept .
sut un tip foarte prietenos vreti sa fim prieteni ? id meu georgica.tudose nu conteaza de unde esti si cati ani ai va astept .
[>:d<] [>:d<] [>:d<] [>:d<] e adevarat…ma destainui toate sekretele shi imi merge bine [=d>] [=d>] [=d>] [=d>] [:x] [:|] [i-)]
[:x] [:x] [:x] [:*] [:*] [:*] [>:d<] [>:d<] [>:d<] [:)] [:)] [:)] [:(] [:(] [:(] [:d] [:d] [:d] [:((] [:((] [:((] [;)] [;)] [;)] [:))] [:))] [:))] [:p] [:p] [:p] [:-w] [:-w] [:-w] [8->] [8->] [8->] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [:g>] [=((] [=((] [=((] [;;)] [;;)] [;;)] [>:p] [>:p] [>:p] [=;] [=;] [;))] [;))] [O:-)] [O:-)] [\:d/] [\:d/] [:-/] [>:)] [>:)] [:-$] [:-??] [:-g] [#-o] [#-o] [x-(] [#-o] [:-/] [x-(] [=d>] [=((] te iubesc,te doresc dute dracu ca glumesc
nasps
Mda.. frumos [=p~] [=d>] [>:d<]
nu am citit-o toata dar…numai dupa prima propozitie mi-am dat seama ca prietenia e cel mai bun lucru in viata [=d>] [:x] [:*] [>:d<] [:d] [;)] [:->]
[8->] mijto este proiectul asta ….sper ca ma va ajuta …… [:*] [:*] [:*]
sooper
oprietenie adevarata trece si prin foc [:x].TE IUBESC ADINAA
asa e
[:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x] [:x]
[>:d<] dragutzzzzzzz [:x] [>:d<]