|
Jumatati cu secret (Cosmina Cucu)
Incerc sa il sfidez, dar el insista. Se chinuie sa-mi intre in piele si sa-mi modifice pigmentii, insa tot ce reuseste sa faca este sa ma indispuna. Nu are doar sapte raze asa cum il desenam eu la cinci ani ci doar una care face cat toate celelalte la un loc. Transformata de acest monstru intr-o fiinta gata de evaporare simt cum fortele imi sunt neutralizate.
Ma gandesc sa ma indrept spre casa pe un drum mai scurt si umbrit de castani. Imi pierd gandul in toiul fierbintelii unei dupa-amiezi uitate. Daca in urma cu o jumatate de ora eram inconjurata de zeci de fete acum totul e pustiu. Cred ca m-am ratacit. Mi se fura si ultima picatura de racoare, sunt lasata in canicula vietii... totul se transforma in desert. Casele inghesuite unele in altele, de o parte si de alta a strazii, imi par straine si vulgare- ceva ma respinge. Simt cum in urma mea se opreste timpul, in fata totul imbatraneste inainte de vreme.
Observ o casa ce ma atrage cu o impresionanta decoratie in piatra. As vrea sa fiu ca ea, sa imprumut si eu din farmecul ei. Are portile larg deschise, vreau sa ma imprietenesc cu ea asa ca intru. Imi pare un monument de arhitectura- totul e arta, totul este istorie. Imi iau papucii in mana si imi rasfat picioarele pe covorul de iarba. Un fir de iarba care creste in salbaticie dupa propriile reguli, asta vreau sa fiu, sau o picatura de ploaie. Un petic de umbra ma cheama. Cu pasii marunti ma indrept spre el. Sub copac ma simt mai firava decat un fluture, mai slaba decat o furnica, dar ma hranesc cu idealuri.
Soarele pare ca-si pierde din intensitate. Si simt cum totul se scurge pe langa mine,cum nu mai pot sa pipai fericirea sau sa gust din anumite clipe. Simt cum timpul fuge de mine, iar eu in urma lui imi plec capul. Dorinta mea de a trai intr-un univers in care nu exista timp e nebuna, vreau sa fiu inainte de nefiinta, vreau sa fiu eu increatul. Vreau sa ma joc cu timpul: el sa alerge dupa mine, eu sa ma ascund dupa planete; el sa ma caute mereu, dar sa nu ma gaseasca niciodata; sa ma priveasca o eternitate, dar sa nu ma atinga. Cel care a creat anotimpul a creat timpul-a numara rasariturile si apusurile soarelui si a nota perioadele de caldura si de frig, pentru a se organiza, in ani. Numerele dau urmare timpului si astfel dau calendare. Timpul este viata mea in valoarea unui banut, unicul pe care-l am in buzunar, ma intreb mereu ce pot sa cumpar cu el…
Am ochii pe jumatate adormiti si gandurile amortite. Imi place aceasta senzatie; parca as fi drogata, ma cred pasare si prind aripi. O melodie traznita ma scoate din starea de veghe si ma trezesc la realitate.
Sapte fete frumoase s-au prins intr-o hora nebuna. Ma indrept catre ele, soarele imi face cu ochiul- eu numar norisorii. Totul se misca cu o viteza ciudata, din mijlocul horei un baiat vine spre mine. Fata lui adaposteste doi ochi albastrii, zambetul imi pare cunoscut, in maini tine o cana neagra.
- Bea! Pe tine te-am ales.
Beau din licoarea vietii, il prind de mana si zambesc. Simt ca sunt un nimeni si am nevoie de el pentru a deveni cineva. As vrea sa ma apropii cat mai mult, dar incerc sa pastrez o oarecare distanta, cred ca pana la urma atractia pe care o exerciti asupra mea va invinge. Sunt sub presiunea a doua fort, una ma atrage, cealalta ma respinge.- as vrea sa fug. Incep din ce in ce mai mult sa te indragesc si asta imi slabeste rezistenta. O sa raman aici- sentimentul meu e rebel si nebunesc si voi face totul nebuneste.
- Sunt Robert, putem sa ne asezam in micul tau cuibusor?
Ajungem sub copacul visurilor mele. Fetele au disparut.
- Sunt Cosmina! Ma simt ciudat, cred ca te cunosc.
Intind mana si imi odihnesc degetele in parul lui galben.
- Nu te ingrijora. Hai sa ne combinam gandurile, privirile, sentimentele si sa facem un dictionar pentru limba aceasta! Dragostea, timpul si rabdarea sunt singurele arme ale omului. La ce te gandesti?
- Am uitat de tot. Libertatea imi respira prin vene si imi este indiferent ce zi e atata timp cat sunt cu tine. Inima mea e mai fericita ca niciodata. Mi-ai oferit un gand si simt cum simti si tu ce simt si eu. Bucuria si fericirea bate la usa, iar eu ii deschid.
- Cosmina, eu ma intreb mereu daca am putea sa gasim fericirea la farmacie, sa ne ducem cu o reteta si sa o eliberam. Asteapta!...
Pasii lui se duc spre casuta si il pierd in zare. Sunt singura si simt lipsa lui, eu sunt o umbra si ma ascund in umbra mea. Nu vreau nimic si totusi vreau totul. In spatele meu Robert danseaza alaturi de vant in luna iunie. Imi da un buchet cu flori- frunze liniare, subtiri, si flori galbene, aromate. Galbenul este intens si pur, amplu si orbitor ca un suvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsa mereu.
- Pentru cea mai frumoasa. Sunt sanziene, e ziua lor- azi florile si dragostea au puteri supreme.
Ma droghez cu mireasma lor.
- Ma gandesc la culoarea lor…atat de intensa, expansiva si calda. Cand o privesc ma simt vesnica, bogata, divina, ca o imparateasa. Sunt tanara, dansez alaturi de zei si invat despre nemurirea divina.
- Kandinski spunea: "Galbenul are o asemenea nazuinta spre lumina incat nu poate sa existe galben foarte inchis. Putem spune deci ca intre alb si galben este o afinitate profunda, fizica.". Esti atat de inocenta, atat de tacuta si de fericita cand ma apropi de tine. Cand te iau de mana fiori, ca un curent electric, incep sa treaca din bratul tau intr-al meu.
O lacrima se sinucide in ochiul meu si vreau sa o salvez, dar nu pot ea se arunca pe obraz, se scurge incet, apoi dispare.Mi-e dor de ea si lacrimile mele incep sa o caute pe obraz, dar nu o mai gasesc. Robert imi pune in mana un galben, imi saruta lacrimile- cantec de clopotei.
- Sunt vestitii clopotei din Foisor, sunt 40 si probabil s-au gandit ca ar fi bine sa fie martorii iubirii noastre. Casa este numita Vila cu Clopotei.
- Robert, iubesc fericirea, nebunia, credinta mai mult decat te iubesc pe tine caci tu esti in toate.
Prin pletele noastre fuge vantul urmarit de idei traznite si ciudate. Ma scufund in bratele lui. O viata intreaga se reduce la o clipa, astfel clipa: ceva infim, adimensional si atemporal… devine totul. Dar de ce nu ar putea o clipa sa fie cineva? Pentru mine el este clipa mea: prin el respir, prin el simt, prin el visez, prin el traiesc. Este motivul pentru care zambesc si pentru care imi doresc ca ziua de maine sa vina mai repede. Iar motivul declanseaza clipa… din florile de aur incep sa fac o coronita- traiesc intr-un real absolut…
- Cele mai dulci amintiri sunt cele din tinerete. Cele mai bune povestiri si dezvaluiri de secrete sunt cele din adolescenta. Dar nu spuse imediat dupa momentul in care le traiesti, ci dupa cativa ani.Treci printr-un moment foarte greu si crezi ca tu esti unica persoana din univers care sufera, trece ceva timp si uiti de clipa de tristete. Atunci de ce ne consumam atat, daca avem in final sa uitam clipele acelea? De ce suntem facuti sa uitam? De ce suntem facuti sa suferim?
- Draga mea, poate ca trebuie sa gustam si din miere si din venin pentru a ne da seama intradevar de sensul vietii. Poate ca asa este viata “simpla”, compusa doar din rau si bine, din dulce si amar, din bucurii si tristeti- din extremitati. Ca sa pretuiesti fericirea trebuie sa gusti din tristete, ca sa pretuiesti prietenia trebuie sa aflii ce este singuratatea. Deci trebuie sa aflam ce este moartea penru a ne seama de adevaratul sens al vietii.
- Dar in cazul dulcelui si amarului, al tineretii si batranetii, al bucuriei si melancoliei stim care dintre ele reprezinta binele si care raul, in cazul vietii si al motii nu stim nimic sigur caci nu cunoastem cealalta extremitate. Traim cu impresia ca: sa traiesti este bine, sa mori este rau. Poate moartea este cel mai bun lucru, dar este doar un "poate".
- Dragostea mea e ca nicipurile miscatoare eu te trag pe tine din ele, dar ma scufund eu tot mai adanc. Ai devenit aerul meu, iar acum esti pretutindeni, deasupra mea, langa mine si in mine. Hai, sa aruncam coronita!
Degetele lui se contopesc cu ale mele, picioarele danseaza prin iarba rece. In fata Vilei cu Clopotei ma opresc, o admir si arunc coronita peste ea, dar se loveste si cade. Robert ma ia in brate si imi spune:
- Sa nu uiti niciodata!
- Ce?
- Ca ai trait o dragoste galbena la Casa cu clopotei de la sosea cu parfum de sanziene. Sa mergem!
- Unde? Mi-am uitat papucii.
In fata vilei se odihnesc papucii, ii strang la piept ca un copil. Picioarele danseaza in roua, noaptea pare coborata dintr-o poveste- copacii au umbre ciudate. Robert imi strange mana si o saruta:
- Acolo unde mergem nu ai nevoie de ei.
- Unde mergem?
- Sa facem o baie in mare- in noaptea de sanziene.
Cu aceeasi mana fugara il ating, cu aceiasi pasi ne indepartam de casa, cu aceeasi voce ii soptesc la urechea stanga:
Nu stiu nimic din acest oras
Ce ma lasa rece si ma transforma intr-o fiinta distanta.
Dor de frunze, de nori, de mama, de fericire... dor de tine.
E noapte in paradis si paradisul a murit.
Orasul e palid si pare adormit.
Strazile prafuite danseaza intr-o hora haotica
si isi arunca sarutul pe ochii mei.
Am tamplele amortite-
ganduri oprite.
Imi las toata intelepciunea in mainile tale
Ma sting acum si poate maine ma vei aprinde tu.
Am trait ca o sclava intr-o lume a regilor
Dau marturie si-ti las trupul ca dovada.
Cu mana odihnita in pletele tale
Scriu juramantul zilelor de apoi,
Am degetele rosii de-atata suferinta
Ramai cu mine, am uitat de credinta.
|
articole-de-suflet [59]
Te implici sentimental mai mult decat el? 