Dacă Totul ar avea un nume şi dacă Totul ar putea fi redenumit, probabil că numele acestuia ar fi Dragoste. Totul este relativ şi iminent, iniţial şi final, deschis şi închis, alb şi negru...
Aşa cum marea izbeşte, prin învolburatele ei valuri, stâncile care se interpun în mişcarea sa milenară şi infinită, aşa şi Totul, înverşunat câteodată împotriva Pasiunii, pune capăt mişcării perpetue Prezent – Viitor, generată sub impulsul Sentimentului.
Metamorfoza Sentimentului, văzută în fazele ei principale, este de o complexitate uimitoare îndeosebi datorită faptului că Sentimentul este instabil şi este uneori în relaţie cu factori externi care erodează încetul cu încetul carcasa dură – la început – a Dragostei.
Faza iniţială prin care trece Sentimentul în lunga sau în scurta lui călătorie prin Inima omului are ca fundament o relaţie de reciprocitate existentă, evident, între actanţii acestui proces, încă nedescifrat în totalitate.
Văzută din partea unui îndrăgostit şi prin ochii acestuia Dragostea nu are limite. Eşti dispus să renunţi la orice clipă numai pentru a-ţi petrece timpul cu cel de lângă tine. Trebuie să simţi şi apoi să iubeşti pentru că asta este ordinea logică şi firească, iar Iubirea fără aceste trăiri care îţi răvăşesc cu totul mintea ar fi, pur şi simplu, un paradox. Lumea unui îndrăgostit este cu mult diferită de cea „normală”. Visele sunt principalele „vinovate” de Pasiunea inclusă într-o relaţie iar marile dezamăgiri provin din „marile vise” – mai bine zis, detaşarea de realitate. Ce simplu ar fi să poţi scăpa de sentimente aşa de uşor cum îţi sunt inoculate la început!