Am fost intrebata zilele trecute cum ma simt stiind ca in curand voi fi majora. Ce puteam sa raspund? Poate ca: „simt cum devin un om interesant, responsabil, o parte importanta dintr-o tara democrata” ar fi fost un raspuns asteptat, dar am tacut. Incep sa urasc sa fiu om si urasc tot - asta simt eu la 18 ani.

Il urasc pe vecinul de la etajul 1 care pandeste tot timpul, sa vada cine intra (cine iese) din bloc si unde se duce. Urasc faptul ca suntem in anul 2009(sunt doi de „0” nu e unul singur!) si ne comportam ca niste animale infime. Un cadou pentru ziua mea: incredere si libertate. Sa creada toti ca pot sa traversez un rau chiar daca eu nu stiu sa inot, poate ca in ultimele luni am fost la cursuri de inot. De ce nu ma crede nimeni? Sa ma intorc la 5 din oras si sa nu ma intrebe nimeni de nimic.

Mama mea sa aiba incredere in mine sau in ceea ce a crescut timp de 18 ani.
Cu un rucsac azvarlit in spate ma indrept cu pasi repezi spre gara, dupa cateva ifose din partea familiei de genul: „cum poti sa pleci cu trenul singura la ora 22:30?...”. Si iata-ma pe drum gandindu-ma la varsta de aur a adolescentei. Unul dintre degetele de la picioare ma doare ingrozitor, probabil s-a impiedicat de o piatra astazi la Jiu.

Nu am crezut ca la 18 ani nu ai nevoie de bani, dar acum chiar traiesc asa cum imi place. Singura, refugiata pe o insula pustie a gandurilor mele, incerc sa gasesc o revista pentru calatoria mea, dar chioscurile
s-au inchis demult. Un catel mai aiurit ca mine, ademenit de punga din mana mea stanga, ma urmeaza. Tipul de la bilete pare ca vede o stafie, prind o privire ciudata de la el si ma duc sa astept trenul.

Gandurile mele zboara. Astept sa fac 18 ani, dar pentru ce? Sa pot pleca precum o nebuna de acasa? - pai asta fac si la 17 ani, sa vin din oras la 8- pai asta faceam si la 15 ani. Fericirea o gasesti in fapte. La marginea regasirii cu sinele meu e o prapastie si unghiile mele negre incearca sa o pipaie. Timp de 10 minute am trait in doua locuri in acelasi timp. Trupul meu se odihnea langa un stalp, mainile il alimentau cu chipsuri si smantana, de acelasi privilegiu se bucura si catelul de langa mine... degetele mele ating punga - e goala.

Tovarasul meu se aseaza multumit, ochii lui ma incanta. Cata dragoste poate exista intr-o simpla fiinta? Zambesc... ”Hei, nebunule!”. La auzul glasului se ridica si se aseaza langa picioarele mele cu botul pe degetul ranit. Uit de tot, multe gesturi - putine cuvinte... dragostea e la ea acasa. La 18 ani inveti sa iubesti, am inima deschisa pentru toti: pentru necunoscuti, pentru animale, pentru tine, pentru parinti, pentru catelul din gara sau pentru prieteni.

De ce ai nevoie la 18 ani?
De plaja, carti nebune, amici, umbrelute, bere, oameni care sa te inteleaga, certuri cu parintii, majorate, carnetul de conducere, fetite in costumul de baie, chefuri, baieti cool - doua lacrimi se pierd pe obrazul drept, le urmeaza altele - un apartament in care sa stai singur, sa iti inviti prietenii din cand in cand la un mic chef...

Ziua perfecta la 18 ani?