|
Nichita Stanescu - Grosimea pamantului
De la o vreme pamantul are in jos
osul bunicului meu cel mai frumos
si mai jos de jos el are
umbra osoasa a stramosului oarecare.
Unde se sfarseste pamantul,
in jos, se incepe gandul.
Totul e plin de stramosi
care ne tin pe umerii lor victoriosi.
Ma uit la mine, ma uit la tine
si vad pomii pe care-i vom tine
crescut in pamantul de deasupra si viitor,
care acum e numai nor,
peste trupurile noastre vii
de stramosi ai celor care vor fii.
|
diverse-poezii [527]
poezii (Cosmina Cucu) 