|
Dragostea de toate zilele
Toate sunt în viaţă aranjate intr-o oarecare ordine, nedicifrabila omenirii, eroglife ,semne tot felul indicandu-ne pe unde ar trebui s-a apucam,dar suntem prea miopi sau poate prea increzuti in viitorul spre care pasim.
Toate ar fi prea simple si poate prea usor de indurat daca am avea acele sforii ale sortii in propriile maini,daca am controla mersul ei, ne-am opri atunci cand trebuie, si am merge mai departe daca am sti ce greutati ne astepta,doar ca fuga nu e iesire din situatie,mai dagraba o evadare a propriului noi,caci adevarul e prea sensibil,Suntem Slabi,in fata ei.Daca tot ne-ar fi dat sa ne stim viitorul sau de avea puterea de a-l construi, Lumea ar fi un haos,de ce?
Pentru ca fiinta umana nu cunoaste limite,si daca fiecare ar avea ce-si doreste in curand s-ar plictisi ar vrea mai mult,dorinte incotinuu, credem cu tarie ca e normal:suntem oameni doar,nu?
Deseori fiind preocupati de greutatile vietii,cautand mereu raspunsurile la unele si aceleasi intrebari pierdem placerea clipei, izolanda-ne de minunile care se intampla in jurul nostru.
Sunt doua feluri de a ne trai viata:unul - de a crede ca nu exista miracole,altul de a crede ca totul este un miracol!
Ordinea aceasta a faptelor au pus-o la incercare ,ea fiind pierduta si regasita de sine insasi de nenumarate ori. Anna, asa o chema, cu toate ca numele sau care se tragea din radacinile adanci ale Spaniei avea o prelungire mult mai vasta.Da, era originare din Spania,orasul Valensia,traia la intersectia celor mai cunoscute strazi Calle Jesus cu Calle Troya,des evadau din orasel mult mai aproape de mare ,dar curentul si valurile vietii au dus-o mult mai departe de malul cu nisip cald si moale, pe care mereu vesela iubea sa lase urme si sa admire cum apa le sterge.De mica credinta i-a fost drept umbra, nu era zi i care sa nu se roage si ceara ajutorul Maicii Maria,presupunea de multe ori ca pote chiar strada pe care se nascuse care purta enumele Mantuirotului i-a inradacinat religia atat de adanc.
„Doamne ajuta-ma in aceasta zi,stiu ca ma auzi si ca esti langa mine, esti in sufletul meu,mereu alaturi si mereu iubitor, auzi-ma Doamne, caci drumurile mele sunt multe si carari interzise sunt peste tot, arata-mi drumul cel drept, caci nadejdea mea intru tine ste pururea.Amin.”
Privi neincrezuta spre multimea care se imbulzea spre intrarea centrala a aeroprtului, incolo se indrepta si ea, intoarse capul si cu regret in privire cuprinse tot holul imbratisandu-l in semn de „Adio”, ar fi vrut sa-l cuprinda mai mult in semn de „La revedere” , dar prea erau toate confuze si neclare, reintoarcerea sa la locul natal fiind o enigma pentru ea insasi.In treacat mai reusise sa priveasca cativa copaci si niste tufari meniti doar sa infrumuseteze teritoriul aeroportului, si totusi ei cuprindeau toate trairile ei, ii tradau dorintele si ii reinviau amintirile. Il astepta...Privirea ei incoltea toata incaperea fulgerator dintr-un colt in altul.
”Nu vine”. Acesta i-a fost primul gand, cauta nervoasa, tot spera sa-i intalnesca privirea disperata, venind sa-i aline durerea ce-i manca sufletul din cauza plecarii cu care ea nu si-a dat acordul. Pentru o clipa lasa ochii in pamant, incerca sa si-l inchipuie, venind inspre ea, apucandu-o de mana, tragandu-o din multime, ar fi vrut sa-l cheme, ca iluziile ei sa se realizeze, era sigura nu era nevoie de mai mult, o singur gand al aducea...
Ar fi vrut sa planga, dar prea multi martori erau in jurul ei. Plansul i se parea o slabiciune, si ce rost daca ar fi plans, pamantul se roteste in continuare. Ar fi vrut sa se intoarca, sa se trezeasca in patul ei mereu primitor, sa zica ca totul a fost un vis urat, dar nu era asa.
„Fii tare!”iubea sa-si zica. Ridica ochii de la podeaua rece in care se reflecta fata ei in forme diferite,simti o mana pe umar, ”de ce e neaparat ca cineva mereu sa ma grabeasca,poate mi-e greu,poate nu vrea sa plec”se intoarse furioasa, la acel care-i sporea greutatea sufletului, acel care ii fura toate lucrurile pe care ea nu vroia sa le piarda.Il privi:”Era El. Doamne cat l-am dorit.A venit”
-Leo?!
-Da, Anna, am venit.
-Parca ziceai ca despartirle sunt prea dureroase pentru tine,de ce ai venit atunci?
-Oare e omenesc la las sa plece pe cea ce imi daruieste lumea cu un zambet? sau intreg
Universul printr-o atingere? Daca nu veneam, nu priveam in ochii tai, in care imi gasesc
linistea si plecerea de a trai, oare as fi putut dormi, as fi putu calca pe strazile pe care
impreuna ne plimbam, as fi putu privi stele, la caderea carora ne puneam dorinta de a fi
mereu impreauna?Zi-mi tu?
-Nu stiu, Leo, e decizia ta.
-Tocmai, tu esti inceputul si finalul hotararii mele.
-Stiam ca vei veni, imi doream de fapt atat de mult, sa te mai vad. Dar viata e viata si
trebuie sa plec. Intoarce-ma la mine insumi, reda-mi bucata din mine care ai furat-o,
lasa-ma sa plec. Lipeste la loc partea care mi-ai luat-o!
-Nu, stii bine ca nu pot face asta, te las aici, mereu cu mine, ce am din tine imi apartine, si
nu am de gand sa restitui ceea ce cu atata greu am castigat-Iubirea ta! Atata lasa-mi,mai
mult nici nu cer.
-Bine, voi fi aici mereu.
Duse mana spre pieptul lui, ii simti inima, care batea nebuna si cerea sa fie calmata.
-Voi fi aici, mereu pentru tine, doar pentru tine. Cum crezi ne vom mai intalni?Ne e sortit
sa fim fericiti impreuna sau sa suferim departe unul dupa altul?
-Stiu doar ca te iubesc si ma iubesti,si lumea cat nu s-ar invarti nu va schimba asta
nicioadata!
Cineva din spate o impinsese si ea privi nervoasa sper cel care ii fura din nou totul, avea totul si-l pierdea, acum in fata ei era El, care i-a dat mai mult decat si-ar fi dorit.
-Si ce ma rog, ma privesti nemultumita, lumea asteapta dar ea sta la vorba, cu tine o sa
pierdem si avionul, apoi o sa ma cari in spinare pana in Franta.Misca-te odata!
-Leo, promite-mi...sau nu, mai bine, nu...
-Oricum te voi iubi.
O stranse la piept asa cum numai el stia, se simti bine ca atunci cand era acasa si totul era minunat. Se desprinsese de el, printr-un gest fugar ii atinse buzele, mersese inainte, dar dupa cateva clipe se intoarse ca sa-i dea acel sarut pe care si-l imaginase in timpul cat il astepta sa vina. Pleca ochii si se amesteca cu multimea. Era plecata.
Viata a fost darnica mereu cu ea, pot spune unoeri poate prea,dar toate au luat o cotitura radicala in anii adolescentei sale. Era mereu interesata de lucururi noi,ca orice persoana la varsta ei,dar totusi erau multe mult mai prufunde si mai ascunse, in constiinta unui copil de 18 ani. Provenea dintr-o familie simpla,dar foarte calculata, avand principii inalte pentru orice in ce se implicau toti membrii ei. Nu era singura, avea o sora mai mare, Janet, se intelegau atat cat ar trebui sa se inteleaga niste surori, erau prietene, dar oricum nu ieaseau mult din limitele de rudenie prin erau legate.Janet care era mai mare cu 7 ani,se mutase la Barselona,unde era deja casatorita de 2 ani, ramanad insarcinata cu greu, era in luna a 7-a.
Timp de 18 ani a avut cei mai buni si mai dulci parinti, o casa pururea primitoare, atatea amintiri o copleseau, dupa accident, nu dorea sa vorbeasca, a pierdut ceea ce atata timp a cladit, cel mai pretios dar care l-ar fi putut primi - o familie, care acuma era pustie. Pe Leo ii cunostea demult, parintii ei il adorau, tot el a fost acela care a fost mereu de-a dreapta ei, acel inger care ea credea ca i-a fost trimis sa o iubeasca si sa aiba grija de dansa.
|
despartire [1]
Pasi in absolut (Cosmina Cucu) 