|
Despre notiunea de tristete
At?t ?n calitatea de sentiment ?empiric? al vie?ii, c?t ?i ?n calitatea de sentiment metafizic al acesteia, triste?ea are o configura?ie aporetic?, ceea ce ?nseamn? c? ?n ambele ipostaze ea coincide cu o situa?ie afectiv? conflictual?. Triste?ea este o form? specific? a luptelor dintre contrarii. F?r? ?ndoial?, individul care se instaleaz? ?n triste?e ca ?ntr-un fel de concluzie afectiv? a unei serii de evenimente cu un caracter strict personal nu va resim?i niciodat? nevoia de a teoretiza pe marginea ei ?i de a-i atribui prin urmare, un sens mai profund ?i mai general. El nu va defini niciodat? triste?ea ?n termeni aporetici. Dar el o va percepe ca o tonalitate aporetic?, o va percepe, deci, ca o contradic?ie afectiv? intern?, ca o insatisfac?ie afectiv?, ca o indispozi?ie sufleteasc?, o va percepe a?adar, ca o expresie a ne?mplinirii vie?ii sale suflete?ti. Omul (obi?nuit), care se ?ntristeaz?, se ?ntristeaz? pentru c? este contrariat ?n aspira?ia lui spre fericire. Triste?ea lui (triste?ea lui ?empiric??) decurge din faptul c?, ?n elanul s?u spre fericire, el ?nt?mpin? opozi?ia unei for?e exterioare. Din aceast? tensiune ?i lupt? ?ntre contrarii nu rezult? neap?rat un vid sufletesc, un ?neant? psihic. Dac? nu va cunoa?te ceea ce s-ar numi mortificarea sufletului, persoana dominat? de sentimentul triste?ii ?empirice? va cunoa?te, totu?i, variatul registru al regretelor ?i, pentru o anumit? perioad? de timp, va intra chiar ?ntr-o stare de inactivitate, de imobilism ?i se va l?sa p?truns? de perfidia otr?vit? a oboselii psihice.
Triste?ea filozofic? este un sentiment mult mai complex. Un sentiment filozofic propriu-zis este un sentiment trecut prin filtrul reflec?iei, al medita?iei, al ra?iunii critice. Un sentiment devine un sentiment filozofic atunci c?nd ?l conceptualiz?m, ?l ra?ionaliz?m, ?i atribuim un sens explicit.
Deci, exist? dou? feluri de triste?e: triste?ea ira?ional? sau prefilozofic? ?i triste?ea filozofic?. Lor le corespund dou? forme specifice ale autocunoa?terii: una dintre ele este ?abstract?? ?i imprecis?, cealalt? este ?concret?? ?i exact?. Autocunoa?terea abstract? ne indic? faptul c? sentimentul triste?ii este un sentiment totalizator al vie?ii subiective, dar ea nu descifreaz? cauzele ascunse ale acestui fenomen; ea procedeaz? ca ?i cum cauzele respective nici nu ar exista. De asemenea, aceast? form? a autocunoa?terii nu se refer? ?n termeni explici?i la con?inutul aporetic al sentimentului ira?ional al vie?ii. Autocunoa?terea concret?, ?ns?, dezv?luie cauzele pentru care triste?ea poate deveni sentimentul concluziv al tr?irii subiective ?n ?ntregul ei, circumstan?? care ?i permite, totodat?, s? treac? la explicitarea aporiei consubstan?iale triste?ii ?i la definirea ei corect?.
F?r? ?ndoial?, autocunoa?terea concret? este precedat? de autocunoa?terea abstract?. Cu alte cuvinte, reflec?ia filozofic? asupra triste?ii pleac? de la constatarea c? ?n urma impactului cu existen?a apare ?n con?tiin?a omului o prim? form? de ?indispozi?ie?, o prim? form? de nefericire ? triste?ea ira?ional? ? ?i se motiveaz? prin dorin?a de a revela cauza acestei ?indispozi?ii?, a acestei ?nefericiri?, a acestei ?triste?i?. Ea ne dezv?luie faptul c? triste?ea ?originar?? decurge din ne?mplinirea aspira?iei originare spre fericire, aspira?ie prezent?, ?ntr-o modalitate implicit?, ?n sufletul fiec?rui individ. Dar misiunea ei nu se opre?te aici. Medita?ia filozofic? trece dincolo de aceast? explica?ie oarecum tautologic?, pentru a c?uta cauzele mai concrete ale sentimentului de triste?e. Ea parvine la ?ntrebarea: de ce n?zuin?a de a fi fericit ?n sensul absolut al cuv?ntului este ceva ce nu se ?mpline?te niciodat?? ?n cursul investiga?iei care urm?re?te s? dea r?spunsul la ?ntrebare ?i s? descopere adev?rul, apare, ?ns?, un fenomen straniu: triste?ea ?ns??i evolueaz?, devenind mai profund? ?i mai complex?, devenind o triste?e ?filozofic??. Aceasta echivaleaz? cu a spune c? degaj?nd cauzele pentru care sentimentul fundamental al omului nu poate fi, ?n ultim? instan??, dec?t sentimentul triste?ii, noi ajungem s? transform?m triste?ea ira?ional? ?n triste?e autoreflexiv?, deci ?ntr-un sentiment con?tient de motiva?iile ce-l determin? s? se constituie ?n pura lui specificitate ? ca sentiment aporetic, cu alte cuvinte ? ?i care se percepe pe sine ca sentiment av?nd un astfel de con?inut. Triste?ea autoreflexiv? este triste?ea devenit? con?tient? de propria ei structur? aporetic? ?i, prin urmare, de propria ei ?idee?, de propriul ei sens logic ?i care ??i d? seama c? aceste autodezv?luiri au fost f?cute posibile de un alt ?ir de autorevela?ii ale con?tiin?ei ? de autorevela?iile care au deconspirat ?fiin?a? subiectivit??ii ca fiind de natur? aporetic?.
Prin intermediul introspec?iei (autoobserv?rii), individul poate ajunge s?-?i ?nsu?easc? ideea c? propria lui subiectivitate este format? dintr-o constela?ie de aporii: existen?a ?i neantul, finitul ?i infinitul, timpul ?i eternitatea, ra?iunea ?i sensibilitatea, puritatea ?i impuritatea, contempla?ia ?i ac?iunea. Descoperirea oric?ruia dintre aceste cupluri aporetice antreneaz? cu sine sensibilizarea acut? a con?tiin?ei. Se poate constata, totu?i, c?, privite prin prisma efectelor sensibilizatoare, configura?iile amintite se ordoneaz? pe o anumit? scar? valoric?. Ideea c? fiin?a noastr? este terenul de confruntare ?ntre instinctul vie?ii instinctul mor?ii ac?ioneaz? mai intens asupra registrului nostru emo?ional dec?t alte idei ?subiective?.
Un lucru este absolut cert: descoperirea unuia singur dintre aceste cupluri aporetice ?n con?inutul ?nsu?i al subiectivit??ii noastre este ?n m?sur? s? produc? un ?oc existen?ial. Descoperirea tuturor sau, altfel spus, a faptului c? fiin?a subiectivit??ii noastre are o structur? aporetic?, este ?n m?sur? s? produc?, ?ns?, o adev?rat? avalan?? de ?ocuri existen?iale. Aceste ?ocuri amplific? intensitatea sentimentului de triste?e ?i determin? con?tiin?a s? se ?ncarce cu o luciditate dureroas?, care ?i va permite s? descifreze configura?ia aporetic? a acestui sentiment. Intensitatea sentimentului de triste?e depinde de num?rul ?i intensitatea ??ocurilor? amintite, iar aceste ??ocuri?, la r?ndul lor, depind de cuplurile aporetice pe care ?i le autoreveleaz? subiectivitatea. Devenim din ce ?n ce mai tri?ti pe m?sur? ce num?rul ?ocurilor existen?iale ?i al cuplurilor aporetice ce le genereaz? cresc din ce ?n ce mai mult. ?n urma acestui crescendo al triste?ii, con?tiin?a ??i pune cu toat? acuitatea de care este capabil? ?ntrebarea: ce reprezint?, totu?i, triste?ea ?n ea ?ns??i? Av?nd ?n fa?? suita cuplurilor aporetice ?i c??tig?nd certitudinea c? determina?iile sale suflete?ti sunt aproape ?ntotdeauna ?ntr-o contradic?ie ireconciliabil?, subiectul uman este irezistibil ?mpins spre a-?i experimenta triste?ea ce-i acompaniaz? via?a ca reprezent?nd expresia spiritual? a imposibilit??ii de a ajunge fericit ?n adev?ratul sens al cuv?ntului. Concluzia filozofic? pe care ?i-o aproprie omul pus ?ntr-o astfel de situa?ie nu poate fi dec?t aceea c? ?ncercarea lui de a se impregna de absoluta pozitivitate a existen?ei, de a cuceri plenitudinea ?i armonia interioar?, de a atinge, deci, adev?rata fericire, este menit? e?ecului. Putem spune c? via?a i se desf??oar? sub semnul fericirii ratate. Dar fericirea ratat? nu este, cel pu?in ?ntr-o prim? aproximare, dec?t ?ns??i nefericirea. ?ntr-adev?r, dac? medit?m pu?in mai ad?nc asupra lucrurilor, ne d?m seama c? nefericirea asimilat? fericirii ratate nu poate fi echivalentul nefericirii absolute, deoarece ?n con?inutul ei a p?truns (fie ?i numai ca o aspira?ie) sentimentul fericirii. Cine a descoperit c? aspira?ia spre fericire se degradeaz? iremediabil la contactul ne?ndur?tor cu realitatea, va descoperi, de asemenea, c? nefericirea se degradeaz? ?i ea: ?n cele din urm? via?a ?i pune surdin? ?i o determin? s? involueze. Sufletul omenesc este astfel alc?tuit, ?nc?t el tinde mereu spre diminuarea nefericirii. Una dintre modalit??ile de reducere a nefericirii ? probabil cea mai important? ? este aceea prin care fiin?a uman? o absoarbe ?n sentimentul ?mp?c?rii cu destinul. ?n perspectiva reconcilierii cu soarta, nefericirea ??i pierde valoarea absolut? pe care, altfel, omul este ?nclinat s? i-o acorde. Dac? toate formele, procesele ?i actele vie?ii au o limit? ? a?a cum ne indic? destinul ? de ce n-ar avea ?i nefericirea o limit?? Prin reconcilierea cu destinul, noi nu am anihilat nefericirea, nu am exclus-o din via?a con?tiin?ei, dar am diminuat-o considerabil, am dezactivat-o ?i am transformat-o ?ntr-o realitate benign?.
Reflec?ia filozofic? asupra triste?ii urm?re?te, a?adar, s? scoat? triste?ea din implicitul aporetic al ipostazei sale ira?ionale, s? expliciteze ?i s? conceptualizeze triste?ea ira?ional?, s? defineasc? triste?ea ?n termeni aporetici sau, ceea ce este ?n fond unul ?i acela?i lucru, s? defineasc? aporia triste?ii ?n termeni limpezi, clari. Originar, triste?ea nu este altceva dec?t o indispozi?ie sufleteasc?, o nefericire calm?, potolit? a sufletului. Originar, ea este expresia unui conflict ?invizibil? ?ntre contrarii, a unui ceva imposibil de rezolvat ?i, ?n ultim? instan?? a unei aporii. Dar aporia triste?ii originare este o stare latent?. Mai mult, faptul acesta este relevat ulterior, de c?tre reflec?ia filozofic?. Perceperea noastr? ini?ial?, perceperea noastr? ?abstract?? se mul?ume?te cu semnalarea unui sentiment al via?ii destul de confuz, destul de nel?murit: un gen de indispozi?ie sau de nefericire potolit? ?i calm?. Numai reflec?ia filozofic? este capabil? s? disting? ?n sentimentul originar al triste?ii prezen?a unei aporii latente.
Prin medita?ia asupra substratului ira?ional al triste?ii, ca ?i prin compararea structurii ei cu structura aporetic? a ?fiin?ei? subiectivit??ii umane, noi am transformat-o ?n sentiment filozofic. ?n aceast? calitate, ea reverbereaz? ?nspre manifest?rile ?fiin?ei? subiectivit??ii noastre ? manifest?ri care au ajutat-o s? se constituie ?i a c?ror expresie concluziv? este p?n? la un anumit punct ? pentru a le impregna cu propriul e con?inut, pentru a le satura cu el, pentru a le absorbi ?n el, pentru a le introduce a?adar ?n propria ei substan?? concluziv?. Desigur dac? subiectivitatea noastr? este, ?n esen?a ei, o form? de existen?? confiscat? de principiul aporiei, cum am putea noi s? nu fim tri?ti? Dar ?i reversul este adev?rat: dac? triste?ea (filozofic?) este un sentiment ocazionat ?i chiar secretat, ?ntr-un anumit moment de unele tr?iri ale con?tiin?ei, cum am putea noi s?-i interzicem de a se re?ntoarce la ele, pentru a le infuza fiec?reia ?n parte propriul ei con?inut? Iat? cum, de la un moment dat, via?a sufleteasc? a omului ? ?n?eleas? ca o sum? de acte ?i st?ri diverse ? ajunge s? fie dominat? de acest sentiment al triste?ii.
escoala.ro |
prieten-si-prietena [13]
retete [466]
rochii-mireasa [0]
sanatate [83]
sms-de-dragoste [1152]
versuri-muzica [190]
vremea-meteo [0]
Doar EA (Cosmina Cucu) 