Categoria : sanatate - Subcategoria : boli-afectiuni
Despre celulita
Un subiect de mare interes pentru publicul larg, dar situat intr-o margine a activitatilor si interesului medical stiintific: aceasta situatie paradoxala caracterizeaza celulita.

Problemele pornesc inca de la nume: denumirea de "celulita" desemneaza in medicina o inflamatie a stratului de celule grase (adipocite) situat sub piele. De regula, denumirile medicale care se termina in "-ita" inseamna inflamatie: adica inrosire, umflare, durere si incalzirea zonei respective. Dupa cum e simplu de observat, nici o legatura cu problema care, dupa unele estimari, se regaseste la 90% dintre femei (si mult mai rar la barbati, pentru care oricum nu prea constituie o problema).
Denumirea de celulita pentru o varianta de aspect al pielii din anumite regiuni ale corpului a fost asadar lansata (prin anii saptezeci) si apoi vehiculata de oameni fara urma de pregatire medicala.

Ce este de fapt celulita?
Dar daca numele ar fi singura problema... Cei mai multi medici nu considera ca celulita este o boala, deci si notiunea de tratament al celulitei ar fi indoielnica. Dar este incontestabil ca aspectul "brobonat" sau "capitonat" al pielii coapselor si soldurilor, uneori si al altor zone, reprezinta un motiv de suferinta pentru multe femei. Oriunde exista suferinta, merita cautate remedii. Chiar daca nu o recunosc drept patologie, oamenii de stiinta au studiat aparitia si caracteristicile acestui aspect particular al pielii.
Concluziile lor nu sunt unanime, exista chiar opinii divergente: unele studii decid ca nu exista nici o diferenta esentiala intre o piele cu celulita si una fara, dincolo de organizarea celulelor grase in teci fibroase; alti cercetatori sustin ca in celulita apar tulburari de circulatie sanguina si limfatica, cu infiltrate in tesuturi si alte modificari. Faptul ca celulita apare mult mai frecvent la femei decat la barbati a fost considerat o consecinta a diferentelor hormonale: estrogenii... Astazi este privita mai degraba ca o diferenta structurala mai profunda decat diferentele pur hormonale. Aparitia celulitei nu este legata de excesul ponderal: celulita se poate regasi si la persoane suple.
De asemenea, nu este apanajul unei anumite varste, putand sa apara de la adolescenta - sau mai tarziu. Ca si parul de pe brate si picioare, si aspectul de ?coaja de portocala? este considerat inestetic astazi, fara nici o legatura in fond cu starea de sanatate. Nu esti mai sanatoasa daca esti epilata, dar daca standardul tau personal privind atractivitatea fizica este acelasi cu cel general acceptat, nu te vei simti prea bine daca vei neglija acest aspect. |n mod similar, daca celulita ti se pare incompatibila cu frumusetea corporala, vei simti nevoia imperioasa sa faci ceva ca sa o previi sau elimini.

Care ar fi atunci optiunile?
Sunt propuse nenumarate remedii - cu alte cuvinte, nu exista nimic care sa functioneze bine si fara gres. Ar fi de amintit: metode fizice (aici intra diverse tipuri de masaj, inclusiv cel cu un aparat special care a lansat o denumire atractiva - endermologie), dermocosmetice, metode chirurgicale, plus metode sa zicem comportamentale: diete, activitate fizica si alte modificari ale stilului de viata. Le-am listat pe acestea si numai pe acestea pentru ca sunt cele despre care exista informatie controlata in ceea ce priveste rezultatele. Dincolo de aceste limite exista o jungla de metode si retete despre care informatiile privitoare la eficacitate si securitate in folosire sunt indoielnice.

Tehnicile de masaj (manual sau mecanic, inclusiv endermologia) si-au demonstrat efectele de reducere a celulitei in diverse studii. Aparatul pentru endermologie exercita de fapt un masaj prin doua role care se aplica pe piele sub un grad de vacuum. In timpul masajului se pot folosi diverse substante, ceea ce ne aduce la urmatoarea categorie de tratamente: cosmeticele. Actiunile anumitor compusi din dermocosmeticele anti-celulitice sunt certificate prin teste clinice si de laborator.
Pentru a va putea orienta intre diversele optiuni de pe piata, urmariti ce comunica producatorul respectiv prin canalele media, daca informatiile de pe produs nu vi se par suficiente. Dintre tehnicile chirurgicale, cea la care multe persoane se gandesc este lipoaspiratia - dar tocmai aceasta tehnica este de fapt astazi proscrisa (poate chiar agrava aspectul de coaja de portocala in anumite cazuri!).
Exista tehnici chirurgicale (relativ laborioase) care pot aduce ameliorari, dar sunt controversate si - ca orice tehnica invaziva, care nu respecta barierele naturale ale corpului uman, ci creeaza brese pentru a actiona in profunzime - sunt departe de a fi lipsite de riscuri.
In ceea ce priveste regimul alimentar, ?reglarea? stilului de viata, exercitiile fizice si anumite suplimente alimentare sunt ca principiu benefice, dar e greu de demonstrat in mod neechivoc ce si cat se poate obtine cu aceste metode.

Concluzie
Nu exista o metoda de mare eficacitate in combaterea celulitei instalate. Toate metodele amintite aduc beneficii partiale, ameliorari nu "vindecari" - iar acestea nu apar la 100% dintre persoanele care aplica metoda.
De asemenea, nu exista o metoda care aplicata un anumit interval de timp sa genereze schimbari definitive in bine: tot ce se castiga trebuie mentinut - e ca si cu spalatul pe dinti... trebuie avute in vedere cure repetate, iar cu cat intervalele dintre cure sunt mai indelungate, cu atat aspectul pielii va fi mai aproape de ceea ce a fost - sau putin mai mult decat a fost inainte de ultima cura.
Cele mai bune rezultate se obtin de fapt prin combinarea mai multor metode: masaj, dermocosmetice, combaterea sedentarismului, suplimente si un regim alimentar echilibrat. Si... sa speram ca idealurile de frumusete promovate de media vor deveni progresiv mai apropiate de ceea ce suntem in realitate!

Sursa : www.e-look.ro


Recomanda, printeaza, adauga la Social networking :
Print | trimite prin yahoo messenger | add to del icio us | add to furl | add to google | |
Articole din aceeasi categorie :
Sub denumirea generica de BTS (Cosmina C.C.)   | O persoana din cinci va suferi de depresie la un moment dat in viata ei Depresia   | Prevenirea infectarii cu HIV   | O sensibilitate exagerata a glandei sebacee la hormonii masculini, care sunt secretati ?n mod obisnuit de ovare si de glandele suprarenale. O igiena defectuoasa. Acneea   | Apneea inseamna oprirea temporara a respiratiei, ca urmare a lipsei de oxigen. In timpul somnului, de obicei, este insotita de sforait. Apneea nocturna   | Raceala sau gripa Cronica unei boli anuntate   | stresul ne poate afecta in multe feluri Efectele neasteptate ale stresului   | Esti palida, ai cearcane, te simti fara chef si energie Obosita fara motiv   | Cauza determinanta, Tratament Varicele nu doar un handicap estetic   | psoriazisul nu este doar o afectiune cronica a pielii Poti scapa de psoriazis   | o problema cosmetica sau medicala ? Acneea   | 11 intrebari si raspunsuri Celulita   | un proces reversibil Ateroscleroza   | boli inima	Depresia si bolile cardiovasculare   |
Nu exista comentarii, dar poate ai putea sa ne ajuti si sa iti spui parerea despre articol.